Aseara a venit in vizita la mine un amic. In spiritul traditional masculin, primul gest a fost deschiderea usii frigiderului. Mi-l si imaginez bietul baiat, la volan, conducind spre casa mea, salivind la gindul plin de bunatati pe care cu siguranta urma sa le gaseasca in frigiderul cadinei bine hranite din Europa de Est, zona a lumii cunoscuta pentru concentratia ridicata de gospodine pe kilometru patrat. Insa surpriza, in frigiderul meu, printre borcanul de mustar, un altul de ardei iuti, doua lamii scofilcite, o jumatate de ceapa rosie, o cutie de carton de lapte si doua sticle de vin pe jumatate consumate ramase de la ultima petrecere, batea o briza rece cu iz de ceapa, adinc taietoare de orice speranta gustativa.
Mustaceam uitindu-ma la el, amuzata de vadita expresie dezamagita cauzata de penuria de alimente. Ai o felie de piine prajita ceva, m-a intrebat. Nu, i-am raspuns sec. Ceai ai, a continuat el pierzindu-si ultima nadejde de a da de lucru sucurilor gastrice. Da, am zis eu imediat. Din bogata selectie de ceai de slabit, ceai depurativ, ceai de galbenele, ceai de sunatoare, ceai de musetel si ceai digestiv, fara tragere de inima a ales ceaiul digestiv, alegere care imi facea abtinerea din ris din ce in ce mai dificila. I-am intins cana aburinda. Zahar, a intrebat? Nu, am rosit eu. Ok, spuse el cu suspinul unui om nemirat de raspuns, am sa ma multumesc numai cu lapte. Ok am spus eu, scotind cutia de lapte din frigider. Insa de data aceasta chiar m-a busit risul, cu gindul aiurea ieri dimineata, in loc de a o arunca la gunoi, am pus cutia la loc in frigider dupa consumul ultimei picaturi. Sorry, am spus jenata, strivind cutia edificator. Oh for f*ck sake! a explodat el, in risetele mele isterice.
Daca stau sa ma gindesc, singura perioada din viata mea in care am prezentat proprietati domestice a fost intr-o alta viata cind m-am bagat slujnica la casa unui anumit fost prieten pret de vreo doi ani de zile. Acea perioada o asociez cu cel mai mare efort depus vreodata, de a ma preface in cineva care stiu cu siguranta ca nu pot fi, combinat cu ostenitorul comportament de a arata placere in a face ceva care uram absolut. Pina atunci si de atunci incolo, activitatile casnice cu greu si foarte rar au aparut pe lista mea de "things to do". De mincat, maninc in majoritatea timpului in oras, de spalat rufe pentru timpul liber, spala masina, costumele si hainele de birou le duc la curatat, de calcat, nu e nevoie sa calc (criteriul meu de a cumpara haine a fost, este si va fi mereu croiala din materiale nesifonabile, calcatul fiind probabil activitatea pe care o urasc cu cea mai mare pasiune). Iar restul ce ramine, pina ce m-am mutat in Africa de Sud, mai puneam si eu mina pe un mop sau aspirator (asta cind nu era mama prin preajma). Insa de cind m-am mutat in Africa de Sud, sarcinile mele domestice s-au redus la lasarea pe masa din bucatarie a salariului lunar de R 500 (EUR 50) platibil menajerei care vine in fiecare vineri si pe care, trebuie sa precizez, o ador.
Nu cred ca exista ceva pe lumea asta care sa ma rapuna mai rapid decit preocuparile domestice. Le gasesc nu numai plictisitoare dar si incredibil de epuizante. Le admir pe toate gospodinele din lumea asta care smotruiesc case la nesfirsit, spala cosuri intregi de rufe sortate pe nuante, calca asternuturi si petrec ore la rind in caldura infernala din bucatarie batind, frecind, prajind, frigind, cocind, curatind, jupuind, fierbind, ungind si dregind interminabil mincaruri ce urmeaza a fi consumate in 30 de minute. Tin minte inca de cind eram copii, sora-mea si cu mine ne luptam din rasputeri sa evitam infimele sarcini casnice la care ne punea mama din cind in cind. Veneam amindoua cu niste scuze imaginative de exceptie care ma si mir ca nu au generat mai multe palme dupa ceafa de cite am primit. De exemplu, usturoi in nici un caz nu puteam curata pentru ca “ne pute sub unghii”. De parca ar fi stat vreodata cineva sa ne miroasa chiar in acel loc.
Simbata viitoare, la petrecerea cu tema ‘iarna e enervanta’ unde un amic al meu este DJ, la care voi participa dupa obisnuita dupamiaza petrecuta in clubul de tenis care va urma mesei de prinz luata cu doua amice intr-o cafenea din Melville imediat dupa terminarea sesiunii saptaminale de masaj de simbata dimineata, am sa ciocnesc un pahar de vin pentru toate gospodinele din lumea asta. Jos palaria pentru voi!
O fi in gena noastra aceasta aversiune fata de activitatile casnice? Singura activitate care mi-e cat de cat placuta e pregatirea gustarelelor gen tapas, fatoase, gustoase si care necesita un maxim de 5 minute de preparare si care nu fac "sa-mi puta sub unghii". De curand mama mi-a dat o idee grozava: la Kaufland se gasesc niste foi de foietaj de marimea 10cm/10cm. Mama le taie in patru si fiecare patratel il ruleaza in juul unei bucatele de rahat (sau carnat, depinde ce targheteaza:antreul sau felul 3). Ei, eu fiind o fiinta cu multa imaginatie, ca si umplutura am folosi anchois (cate jumate de fideluta de petisor), cu un cublet de mozarella.. au iesit delicioase! Iar data viitoare, fiecare "cornulet" il voi lega cu un fir de chivas (pare bibileala dar nu e, credeti-ma!), si voi rupe gura targului cu chestia asta.. Ei, astea-mi plac mie: efect maxim, efort minim. In ceea ce priveste restul activitatilor casnice, inca oscilez intre sentimentul de vinovatie fata de repulsia mea, de invidie fata de altele carora le place si de usurare ca mie nu. Am in schimb o calitate: stiu si-mi place sa decorez vase, sticle, ghivece cu sfoara si pietricele. Doar ca (deocamdata) sunt un "artist" neinteles. Cand spun cuiva de pasiunea mea, intrebarea inevitabila e "si la ce folosesc?". La privit dom'le , la privit! Ce stie profanul ce-i sofranul! Poftim..
RăspundețiȘtergere