Finala Super 14

Johannesburg, centrul financiar al Africii sub-sahariene, este un oras foarte cosmopolit cu o populatie la fel de diversa precum a Londrei. Impartind un oras cu albi, negri, indieni, arabi, asiatici, realizezi, fara a cumpara un bilet de avion spre destinatii exotice, cit de diferiti suntem toti locuitorii acestei planete. Insa aici rareori vezi rase amestecindu-se intre ele. La restaurante, desi la intrare ai la prima vedere o imagine pitoreasca cu consumatori de toate culorile, este extrem de rar a vedea la aceeasi masa reprezentanti de rase diferite. Albii cu albi, negrii cu negri, indienii cu indieni. Putine tari din lumea asta au o societate atit de segregata cum este Africa de Sud. Dupa 46 de ani singerosi de regim apartheid si 16 ani de la terminarea lui in 1994, cicatricile lasate sunt inca purpurii si adinc incrustate in carnea acestei natiuni.

Spre fericirea mea si invidia colegilor de birou, multumita unui amic ce mi-a facut rost de un bilet, ieri am experimentat un eveniment sportiv istoric la care am urlat isteric pentru Stormers (echipa amicului meu), una dintre cele doua finaliste ale turneului de rugby Super 14. Am sa explic termenul de “istoric” atasat mai sus.

Super 14 este cel mai mare campionat de rugby din emisfera sudica jucat de 14 echipe de club: 4 din Australia, 5 din Noua Zeelanda si 5 din Africa de Sud. In Africa de Sud, pe vremea apartheid-ului, jucatorii si suporterii de rugby erau in exclusivitate albi. Desi cistigarea cupei mondiale de rugby in 1995 a unit toti sud-afircanii in mindria de a fi fruntasi in lume la acest sport, acum acest sport este inca in vasta majoritate asociat cu populatia alba, beneficiara unui nivel ridicat de trai. Anul acesta, finalistii Super 14 au fost doua echipe sud-africane: Bulls (Pretoria – suporteri exclusiv Afrikaans, populatie alba de origine olandeza) vs. Stormers (Cape Town – suporteri albi, populatie de origine engleza).

Stadioanele de rugby Loftus din Pretoria (al echipei Bulls) si Ellis Park (al echipei Lions), fiind arvunite de catre FIFA pentru Cupa Mondiala de fotbal care incepe in 11 zile si care ca atare nu pot fi distruse de crampoanele si tavaliturile a 30 de jucatori naravasi, finala Super 14 a trebuit sa se joace pe un alt stadion nefolosit de FIFA. Si aici intervine elementul extraordinar care in acelasi timp poate fi clasificat ca si istoric: acest meci s-a jucat pe stadionul Orlando din inima cartierului Soweto, stadion pe care, desi are o arhitectura impresionanta si poate gazdui in jur de 40,000 de suporteri, FIFA nici macar nu l-a considerat in organizarea meciurilor campionatului mondial avind in vedere locatia rau famata.

Soweto este un cartier imens din Johannesburg cu o populatie intre 2-3milioane de negrii, unde sunetele focurilor de arma auzite dupa caderea noptii sunt la fel de comune precum plinsetele bebelusilor sau muzica produsa de casetofoanele date le maxim pe strazi. Soweto este cosmarul oricarui alb care traieste in Johannesburg, este zona de razboi in care stii ca ai sanse infime de supravietuire. Soweto este tarimul lorzilor drogurilor nigerieni, al cartelurilor ce fac trafic de masini hijacked la ordin, al traficantilor de prostituate si copii, al hotilor ce patrund in casele cetatenilor de rind, al refugiatilor din Zimbabwe si Mozambique, al criminalilor africani de peste tot si de orice fel care, din lipsa actelor, inexistenta adreselor exacte si a ezitarii politistilor de a intra acolo, in urma ultimelor rezultate statistice eliberate de polita metropolitana din Johannesburg, au o extraordinara sansa de a scapa nepedepsiti de 85%!!

Dintre cei 40,000 de suporteri prezenti la aceasta finala, vreo 36,000 au urlat pentru Bulls (Pretoria e la 35min condus pe autostrada de Johanneburg). Asadar, imaginati-va circa 36,000 de suporteri Afrikaans, opresorul din perioada apartheid, la ora actuala inca una din cele mai rasiste populatii din lume, cotropind strazile opresatilor din Soweto. Ziarele din ultimile zile au ridicat multe intrebari cu privire la istetimea federatiei sud-africane de rugby de a organiza un astfel de meci intr-o astfel de locatie. Cu toate astea, se pare ca a fost singura optiune.

Pina ieri, eu numai am auzit despre Soweto, zona in care, impreuna cu Alexandra si Hillbrow, am fost avertizata sa nu cumva sa ma avint. Ieri insa, impreuna cu 4 amici (care desi sud-africani, nici ei nu mai fusesera in Soweto) ne-am urcat intr-o masina si am parcat la marginea cartierului de unde urma sa ne urcam in autobuze ce faceau naveta spre stadion. Dupa jumatate de ora de condus si glume macabre referitoare la soarta noastra, am parcat masina si am pornit spre statiile de imbarcare, pierduti printre mii de tricouri albastre (culoarea echipei Bulls). Pe cer se vedea in permanenta silueta a trei elicoptere ce survolau zona in cercuri largi.

Urcati in autobuze, am pornit in calatoria de 15 minute spre stadion. Dupa alte 30 minute nu eram cu mult mai departe de unde porniseram, autobuzele cu suporteri si zecile de masini de politie escortatoare fiind complet blocate intr-o coloana interminabila. Pe marginea soselei, mii de copii curiosi se strinsesera facind cu mina la prizonierii inchisi in vehiculele transportatoare. La un moment dat, suporterii au inceput sa vocifereze si cu acceptul politiei metropolitane, usile autobuzelor s-au deschis permitind parcurgerea distantei ramase pe jos. Din acel moment s-a pornit o petrecere generala, declansata de curiozitatea (si curajul) taurilor albastrii de a bea o bere (la sticle de 750ml) cu gazdele locale. Asadar, ne-am oprit si noi in fata uneia dintre multiplele shebeens (baruri locale care vind alcool fara licenta) si am comandat citeva sticle. Desi intimidati de politie, localnicii au inceput sa prinda si ei curaj sa se apropoie de suporteri. Conversatii au fost stirnite, gratare au aparut din pamint din piatra seaca, lazi de bere au inceput sa fie aduse in strada, muzica s-a dat tare. Suporterii, incurajati de lipsa de gloante si obuze aruncate de printre cocioabe, au devenit complet neinhibati de locatia in care se aflau si au inceput sa–si scoata aparatele de fotografiat pentru a captura acest moment istoric al vietii lor.

Si in timp ce restul zilei si restul serii a continuat in aceeasi nota, stropite cu multa multa bere, intr-un vacarm auditiv infernal cauzat de sunetele trimbitelor, printre gratare pe care sfiriiau boerwursti si copane de pui, dansind pe muzica africana, eu ma uitam in jur, simtind ca indiferent de ce s-a intimplat in trecutul acestei natiuni si ce se va intimpla in viitor (Julius Malema este un caracter politic, cu o voce care nu pare a aduce vesti bune pentru albii din Africa de Sud), in acel moment, in inima cartierului Soweto, localnicii negri erau pe atit de mindri a gazdui un eveniment alb pe cit erau vizitatorii albi de incintati de a-si sarbatori evenimentul intr-o locatie neagra.

Ziarele de duminica au anuntat ca ieri, 29 Mai, cu ocazia finalei Super 14 organizata pe stadionul Orlando din Soweto, contrar asteptarilor, politistii prezenti nu au raportat nici macar un furt de buzunare.