Dupa cronometrul de pe site-ul FIFA, la momentul cind public aceste ginduri, mai sunt 2 zile 2 ore 37 minute pina la fluierul de inceput al campionatului mondial de fotbal. Atmosfera este incendiara, fiecare secunda numarata in revers sta loc de gaz aruncat pe foc, fiind aproape rostita cu voce tare de catre fiecare locuitor si fiecare suporter strain vizitator al orasului gazda, Johannesburg. Niciodata Jozi nu a fost mai vivace si mai colorat. Rosu, albastru, alb, galben, verde, negru si portocaliu sunt cele sapte culori care in diverse nuante si combinatii flutura in vintul uscat de iarna pe sutele de steaguri decoratoare ale intregului oras.
Zeci de mii de suporteri se perinda pe strazi. Mexicanii isi poarta sombrero-urile cu mindrie, argentinienii dungati alb-albastru sunt vizibili de la o posta, brazilienii in tricouri galbene sunt batuti pe umar in timp ce se plimba increzatori ca vor duce acasa al 6-lea titlu, sud-africanii de toate rasele sufla la unison in vuvuzele pe acelasi ton infocati de calitatea de gazda a unui astfel de eveniment, italienii rid zgomotos la trecera brazilienilor, francezii au fete lungi din cauza nebagarii lor in seama, ghanezii, nigerienii, camerunezii si algerienii isi flutura steagurile simtindu-se intr-un fel ca acasa, suporterii din Coasta de Fildes se plimba crispati asteptind noutati despre recuperarea eroului lor national Didier Drogba, australienii si neo-zeelandezii incearca sa fie si ei zgomotosi desi sunt vadit complexati de maniera experimentata de sarbatorire fotbalistica a suporterilor sud-americani, koreenii sunt toti enervati fiind in permanenta confundati sud cu nord si nor cu sud, serbii si slovacii incearca sa dea explicatii interminabile despre locatia exacta a tarilor lor, americanii isi afiseaza stelele si dungile timid, speriati de ultimele amenintari teroriste, portughezii se plimba mindrii ca au cel mai bun jucator din lume (sau cel putin asa cred ei), spaniolii sunt incintati ca au una dintre cele mai populare echipe, englezii sunt iritati de faptul ca sunt clasificati ca cei mai inraiti hooligans. Si in toata aceasta adunare pestrita, eu ma simt ca un orfan, nu fara mama sau tata, ci fara tara pentru care sa-mi dau duhul suflind in vuvuzela sau rotind un steag deasupra capului.
Raspunsul meu la intrebarea de unde sunt, inevitabil aduce intrebari aditionale de genul “Ce s-a iantimplat cu fotbalul romanesc?” sau “Ce mai face Gheorghe Hagi?”, la care spre surprinderea tuturor, habar nu am sa raspund. Chiar asa oameni buni, ce s-a intimplat cu fotbalul romanesc? Si ce mai face Hagi dragul de el? Zic dragul de el pentru ca din cite am bagat eu de seama din conversatiile avute cu alti calatori, Gheorghe Hagi a marcat pentru multi straini Romania pe harta lumii.
Stau mereu sa ma intreb, cum ar fi fost daca Romania ar fi participat la campionatul mondial 2010, organizat in tara in care se nimereste sa locuiesc la ora actuala. Nu stiu cum va simtiti voi acasa, dar eu aici am murit de ciuda. Insa numai pina la un moment dat. A fost momentul in care am lasat la o parte regretele si am decis sa ma bucur de participarea la intregul delir devenind o suportera acerba a unei alte natiuni participante. Si am avut de unde alege, 32 la numar.
Asadar, la ora actuala ma plimb si eu pe strazi purtind tricoul Bafana Bafana, fredonind in gind Shosholoza si facind ocazional miscari ale dansului Diski.
Sho-sho-lo-o-oza! Sho-sho-o-lo-o-za! Ke nako South Africa!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu