Ca la mama acasa

Aseara am iesit la cina cu un grup de amici. Un restaurant italienesc ticsit de musterii, la vreo 10 minute condus de casa, unde am servit o mincare gatita ca la mama acasa.

Ce inseamna dafapt conceptul “ca la mama acasa”? Orice aspect al vietii noastre se clasifica din punct de vedere calitativ in adjective cu un spectru de la deplorabil la excelent. In domeniul culinar, cel mai ridicat nivel de satisfactie este dat de “ca la mama acasa”. Care pentru diferiti oameni poate insemna lucruri diferite. Pentru mine, “ca la mama acasa” inseamna feluri de mincare aromate cum si cit trebuie, care nu necesita adaugarea sarii sau piperului, servita in portii de o marime ce depaseste cu mult capacitatea de ingurgitare a stomacului meu, care sunt gatite in completa ignorare a repercursiunilor asupra nivelului de colesterol si care o ora mai tirziu ma fac sa urlu din toti rarunchii dupa cel putin doua pastile de Triferment.

Nu stiu despre mamele voastre dar mama mea, in toti anii petrecuti bucatarind pentru intreaga familie, a devenit o experta in prepararea bucatelor servite de fiecare data cind stau la masa ei. Niciodata nu esuez in a ma minuna cit de consistenta este satisfacerea papilelor mele gustative. Si asta desigur nu scriu acum avind in gind faptul ca orice critica adusa la bucataria Dnei. Popescu declanseaza o adevarata tragedie de o energie ce ar fi impins norii de cenusa vulcanica pina in Antarctica. Numai bunul D-zeu ne poate salva in cazul in care nu putem termina ce ne pune mama pe masa, sau exprima cu voce tare laude la adresa altor bucatarese or atinge cu mai mult de un virf de lingurita un produs culinar adus la masa ei de catre o amica binevoitoare. Si pe buna drepatate, nu o invinovatesc, este normala incapacitatea de a accepta critici sau cuvinte admirative la adresa altora intr-un domeniu in care stii ca esti maestru.

Imi aduc aminte cind amicul meu irlandez Paul a venit in vizita la Brasov, i-am zis “Paul, in casa familiei Popescu nu sunt reguli pentru vizitatori dar te avertizez, daca nu maninci tot ce pune mama pe masa sau nu-ti exprimi cu voce tare admiratia fata de bucatele servite, esti pe cont propriu si D-zeu sa te ajute pentru ca eu una nu te pot salva!” Bietul baiat, stresat de aceasta introducere, in prima zi de vizita, desi mincase micul dejun numai cu trei ore inainte, a stat cuminte la masa de prinz si a consumat stoic mezelurile proaspete, cremoasa slata de vinete cu un pic de maioneza, iahnia de fasole presarata cu ceapa calita si icrele ornate cu masline ciopirtite prezentate ca antreu, friptura de porc la tava plutind in sos de grasime delicious cu piure de cartofi pufos, frecat cu lapte si unt si salata verde proaspat culeasa din gradina la felul doi, desertul de inghetata de casa cu dulceata de visine din pomul din gradina, ornata cu crema de vanilie, in tip ce scotea sunete apreciative “Mmm!”. La un moment dat s-a uitat la mine cu o disperare de care nu-l credeam capabil si a soptit “Masa asta este minunata dar cred ca o sa mi se faca rau!” I-am zis “Respira adinc. Te-ai comportat bine Paul, bravo!” 10 minute mai tirziu in timp ce duceam vasele la bucatarie, mama m-a prins de brat si a zis “Doamne fereste cit poate minca baiatul asta, bine ca am gatit mai mult azi!”

Cind eram in facultate si veneam acasa la sfirsit de saptamina, ma indopa mama ca pe un porc inainte de taiere. “Mai pune si tu ceva pe oase” imi spunea draga de ea la vremea aceea.. Greseala mea a fost ca am esuat in a observa momentul in care mama s-a oprit a ma intimpina cu aceasta fraza. Si uite asa, vreo 12 ani si 12Kg mai tirziu, stateam intr-o zi inaintea unei nunti in hol, uitindu-ma in oglinda la rochia mea neagra favorita obosita de petreceri dar inca oarecum sexy, infasurata disperat peste colaceii de grasime depusi constant de-a lungul timpului pe mijlocul meu fost albina actual bondar. Eu nu am avut niciodata complexe de ordin fizic dar in momentul acela, imi aduc aminte, am simtit nevoia a a adauga la intregul ansamblu vestimentar, un sal lat argintiu care imi dadea un aer elegant misterios acoperind in acelasi timp si formatiunile adipoase. Un pic nostalgica dupa frumusetea adolescentina si avind nevoie de o usoare ridicare de moral, am intrebat-o pe mama care ma privea de la distanta, ce zici, arat ok? Ea s-a uitat la mine cu expresia omului caruia ii e imposibil sa minta si a zis “eu zic sa-ti dai salul jos mai tirziu numai, cind baietii au baut destul”!

Aceasta a fost un moment de turnura in viata mea, momentul cind mi-am dat seama de transformarea mea fizica, transformare pe care nici macar mama, aliatul meu fidel de-o viata, nu a mai putut sa o ignore. Atunci am zis adio fetei pe care refuzam sa o las sa plece din gind si am facut cunostinta cu femeia care se uita inapoi la mine din oglinda.

In viitor sunt convinsa ca voi mai trece prin multe alte transformari, de toate felurile, este firesc la urma urmei. In sufletul meu stiu insa ca anumite lucruri nu se vor schimba niciodata. Unul din aceste lucruri este placerea pe care o voi avea mereu cind voi sta la o masa unde sunt servite bucate pregatite “ca la mama acasa”.