Efectul Australopithecus

Weekendul trecut am fost cu un grup de prieteni pe coasta sudică a Africii de Sud, pentru o minivacanță de 4 zile, într-un decor oceanic de excepție in care albatroșii se perindau agale pe plajă, mai degrabă interesați de creaturile humanoide ce făceau același lucru, decît speriați.

Am fost în total 10 persoane, 5 bărbați, 4 femei și o fetiță minunată de 5 ani jumate. Bărbații aveau vîrste cuprinse între 35 și 41 de ani.

Cei care mă cunosc știu prea bine că nu sunt ușă de biserică atunci cînd vine vorba de petreceri. Doresc să precizez acest lucru pentru că vreau să fie clar, aceste observații vin de la cineva care are o considerabilă experiență de petreceri turbulente și nu ar refuza niciodată acel pahar de alcool în plus care ar arunca o domnișoară afară din categoria angelică.

Dar să mă întorc la weekendul trecut, pentru a nu știu cîta oară în viața mea începînd de la primele sejururi la Costinești cu gașca acum 20 ani, am fost mută de uimire să văd metamorfozarea unor indivizi care luați separat ar fi genul de ”băiat bun să-l pui la rană”, într-un grup de bipede, diferite față de alte primate numai prin lipsa cozii. Indiferent de naționalitate sau vîrstă, se pare că majoritatea bărbaților sunt loviți de efectul australopithecus coborînd vreo două trepte pe scara evoluției cînd se întîlnesc în circumstanțe festive. Similar cu alte ocazii, weekendul trecut, acest efect a avut următoarele elemente:

1. transformarea rîsului timid de la începutul sejurului în sunete tip mugit, nechezat sau behăit, din ce în ce mai sonor arătînduși unul altuia aprecierea glumelor făcute.

2. inițierea de concursuri inteligente în care puncte sunt marcate prin pîrțuri trase cît mai sonor și aproape de nasul altor membrii ai grupului.

3. ușurința de a localiza grupul după miros. Vezi explicația de la punctul 2 în legătură cu concursul de pîrțuri, plus multiplele și minunatele rîgîieli cu aromă de bere fermentată.

4. avînd în vedere că decorul includea prezența apei din abundență, a fost numai o chestiune de timp pînă cînd cel mai vulnerabil membru al grupului a fost identificat și aruncat îmbrăcat în ea.

5. migrarea întregului grup dintr-o locație în alta în funcție de poziția liderului. În timp ce femeile puteau fi prezente, una în bucătărie pregătind o ceașcă de cafea, una pe verandă citind, una pe gazon stînd la soare sau una pe plajă la plimbare, bărbații nu s-au îndepărtat mai mult de 5 metrii de propriul lor grup (cu scopul de a merge la toaletă sau a aduce mai multă bere de la rece) la orice moment al zilei.

6. nevoia de a cînta tare gen urlat, convinși fiind că toți vecinii din sătucul liniștit de vacanță i-ar găsi cel puțin la fel de amuzanți pe cît se găsesc ei între ei.

7. introducerea tip innuendo a părților private în conversații urmate de hăhăieli sonore.

8. nevoia de a dansa împreună tip țopăit, scălîmbăit sau clown după consumul excesiv de alcool.

A.. și să nu uit de momentul cînd am ieșit la pescuit oceanic. Am fost singura femeie care a dorit să iasă în larg. Ne mai fiind niciodată într-o barcă pe ocean, am fost un pic îngrijorată în ceea ce privește această experiență, mai precis, posibilitatea răului de mare. Nu vă spun cîte glume s-au făcut pe tema asta, cîte sfaturi am primit cu privire la ce trebuie să fac dacă e să mi se facă rău de genul, daca-ți vine să verși, nu te uita la apă sau în barcă, uită-te spre țărm sau la orizont, stai la provă, nu te du la pupă pentru că fumul de la motor amplifică greața șamd.

20 de minute mai tîrziu, barca în lungime de vreo 10-12 metrii înainta încet contra valurilor de circa 5 metrii înălțime. 5 metrii poate că nu pare mult, dar vă asigur, e ca și cum ai fi pe un roller-coaster continuu, mergi în sus la un unghi de 45 grade, ai ajuns în vîrf și dintr-o dată cazi cu viteză după care imediat iar o iei în sus și tot așa. De curiozitate l-am întrebat pe căpitan la ce înalțime a valurilor s-ar răsturna acea barcă și mi-a spus că devine aproape imposibil de manevrat la 9-10 metrii.

În fine, exuberantă cum sunt eu cînd vine vorba de ceva nou în viața mea, în cele 20 minute mi-am concentrat atenția spre albatroșii care zburau în paralel cu noi, unduirea apei, explicațiile date de căpitan cu privire la un ecran mic ce citea datele transmise de sonarul de sub barcă despre prezența peștilor, indicarea trecerii unui grup de caracatițe pe sub barcă etc. După un timp mi-am dat seama că este foarte liniște. Nici unul dintre bărbați nu zicea nimic. În schimb, toți se țineau de mînerele de la provă, monturile complet albe, contemplînd adînc orizontul, cu niște figuri galben-verzui. Cînd am terminat sesiunea de pescuit (fără nici un rezultat din păcate) și am ajuns pe mal din nou, le-am spus că am remarcat liniștea din barcă. Dar bineînțeles că pe sol solid, instinctul de turmă a fost recăpătat din nou și glumele au continuat în aceeași manieră, toți asigurîndu-mă că erau doar dezamăgiți de faptul că nu au prins nici un pește.

Uitîndu-mă la acești bărbați de-a lungul weekendului, toți avînd propria afacere, foarte respectabili de altfel, am încercat să înțeleg această transformare. Așadar, l-am întrebat pe unul dintre ei într-o dimineață ce este ceea ce îi determină să aibă un astfel de comportament. Într-o manieră foarte firească, s-a uitat la mine și mi-a zis ”este doza noastră de simplicitate”. Răspunsul m-a uimit. Am cerut explicații suplimentare. ”Da” mi-a spus, ”femeile nu numai că sunt foarte sofisticate dar ne impun și nouă să fim sofisticați. Habar nu ai cît de obositor este pentru bărbați acest lucru. Cînd ne întîlnim între noi bărbații, ni se dezvoltă un apetit incredibil de a fi simpli.”

Deci în concluzie doamnelor, înainte de a vă muștruluii bărbații dimineața după o petrecere, gîndiți-vă că într-un fel sau altul, tot voi sunteți de vină.