Impresii gustative de prin lume adunate

Una dintre cele mai populare conversatii cu numerosii drumeti intilniti prin perindarile mele exotice, a fost si este mereu, mincarea. La acest capitol, bineinteles ca sunt intrebata care este mincarea traditionala romaneasca. Chiar nu pricep de ce dar indiferent cit de apetisant incerc eu sa descriu slanina cu ceapa (“cruda?” este intrebarea imediat urmatoare, interlocutorii simtind nevoia sa se asigure ca au auzit bine descrierea acestei combinatii. “Da, amindoua” este raspunsul meu care niciodata nu da gres in a ridica sprincene), sarmalele in foi de varza sau vita cu costita afumata, smintina si mamaliga, ciorba de burta sau mincarea de fudulii, nu prea reusesc sa inspir pofta.

Cu siguranta sunteti de acord cu mine cind spun ca preferintele papilelor gustative pe aceasta planeta sunt la fel de diversificate precum limbile vorbite sau obiceiurile din batrini. Mai jos, am listat doar citeva impresii gustative adunate in ultima vreme. Factorul determinant in alcatuirea aceste liste este simplu intensitatea amintirii lasate.

Tanzania – Berea din banane

In prima din cele zece saptamini petrecute in Tanzania, am ajuns intr-un sat in regiunea Arusha (nordul Tanzaniei) unde plimbindu-ne pe ulitele de pamint rosu ticsite cu copii curiosi, gaini plictisite si pui aschilopati, localnicii, fericiti de oaspeti, ne-au invitat sa stam un pic la o tacla, ei vorbind in jur de 10 cuvinte in engleza si noi rupind tot atitea in swahili. Traditia Tanzaniana cere ca oaspetii sa fie cinstiti cu un pahar de “banana bira”. Nimic neobisnuit pină la acel moment, am exclamat entuziasmata ”bring it on!”, avind in ochi imaginea unei sticle de bere poate un pic mai dulce, cu banane pe eticheta, picaturi mici de condensatie scurgindu-se alene, antidotul firesc pentru arsita ecuatoriala de la miezul zilei, si neobservind ca sunt singura doritoare, restul amicilor (care erau in Tanzania de 3 saptamini) mustacind tacut. Seful tribului a luat paharele de plastic din imagine, s-a dus la un butoi, a dat capacul la o parte, a dat acerb cu mina in toate directiile intr-o incercare nereusita de a alunga mustele pilite, in timp ce zimbetul binevoitor disparea rapid de pe fata mea, fiind inlocuit de panica. Tot satul se adunase sa se uite la noi. Asa ca am zis Doamne’ajuta! in gind, si am baut, desi numai un pic, dupa care le-am spus, sau mai bine zis aratat prin semne, ca in tara mea, nu se cade ca femeile sa bea prea mult (asemeni cu a lor). Seful a dat din cap intelegator in timp ce amicii mei se chinuiau sa nu izbucneasca in ris. Va asigur, aceasta bautura este la fel de placuta la gust cum este si la aspect.

Uganda – Frigarui

Uganda est o tara surprinzatoare din multe puncte de vedere. In primul rind este foarte sigura, nu ai nici o problema ca turist a te perinda pe strazi chiar si dupa caderea noptii. Ceea ce este o raritate in Africa, va asigur. Apoi, este o tara surprinzator de frumoasa si extrem de verde. De asemeni, absolut toată populatia vorbeste engleza, pentru ca fiind defapt o conglomeratie de triburi, nu exista o limba comuna. Prin urmare, guvernul a decretat engleza limba principala de comunicare. Si ultimul element surprinzator, a fost constitutia fizica a locuitorilor. Si barbatii si femeile sunt inalti si foarte bine claditi. Nu mi-a trebuit mult sa inteleg de ce, intreaga populatie este obsedata cu consumul de carne. In special sub forma de frigarui. Oriunde te uiti este un fir de fum, venind de la un foc prajind ceva. Eu m-am avintat numai la copane smulse de pe puii la rotisor. Motivul fiind ca ei maninca absolut orice fel de carne. In timp ce puii la rotisor erau usor de confimat ca ”ce crezi ca maninci, aia e”, cu carnea de pe frigarui e mai greu de zis.

India – Piine nan

Am calatorit de la Calcutta pina la Darjeeling si apoi muntii Himalaya din regiunea virfului Kanchenjunga (al treilea ca inaltime dupa Everest și Anapurna). Eu una nu suport mincarea indiana. In primul rind ca gust, care invariabil este dulce si in al doilea rind ca aspect: sosuri roz trandafir, galben semafor si verde broasca. Ca atare, pret de 2 saptamini, am trait cu delicioasa piine nan mereu proaspat coapta si ocazional gem la micul dejun. Si asta este singura mea impresie gustativa din India, tara cu cea mai diversificata bucatarie de pe planeta. A, era sa uit de prima masa a excursiei, un curry, dupa care m-am ales cu niste crampe ingrozitoare pret de 24 de ore.

Thailanda – Greieri

Pe cit de obositor poate fi orasul Bangkok, pe atit de pitoresc. Cei care v-ati plimbat in jurul Khao San Road, ati vazut cu siguranta tarabele cu lighioane prajite. Curioasa cum sunt, mi-am luat avint vreo 15 minute si din apetisanta selectie de paianjeni, viermi, serpi, lacuste, scorpioni, rime, gindaci, am ales sa incerc un greiere. Asta pentru ca sectiunea cu greieri parea cea mai populara. In acest timp, amica de calatorie haplise deja urgent un scorpion fara nici o jenă si era deja la greierele numarul 3. Cu infinita scirba am scos insecta din pungulita, am tinut-o pe palma cit sa-i fac o poza și apoi am bagat-o urgent in gura, mestecind temeinic. Imediat dupa aceasta, un tinar localnic ce vindea esarfe, ne-a batut pe umeri si a aratat spre punga. A luat un greiere si a inceput incet, in mod explicativ sa-i rupa aripile si piciorusele. Apoi, ne-a virit corpul mutilat sub nas, pe rind la amindoua, dupa care l-a bagat in gura indicind ca e gata de mincat. I-am multumit in mod traditional thailandez cu o inclinare de cap asupra miinilor impreunate ca pentru o rugagiune. In tot acest timp ma chinuiam ingrozitor sa scot cu limba un piciorus ce-mi ramasese intre dinti. Era cumplit, ascutit si foarte tare. Numai doua ore mai tirziu la hotel folosind ata dentara am reusit sa indepartez orice urma a acelui greiere din gura mea.

Cambodia – Tarantula

Una dintre vestitele delicatese Cambodiene este tarantula prajita in ulei cu sos de soia. La momentul acela, eram pe drum de vreo 6 saptamini si in tot acest timp, tovarasa de calatorie subliniase de nu stiu cite ori ca vrea musai sa manince o tarantula. Ei, in Phnom-Phen a avut ocazia. Cum se intimpla, era o dimineata in care amindoua a trebuit sa luam aspirine la prima ora, cu multa multa apa. La vederea tarabei cu tarantule, nemiloasa cum sunt, bineinteles ca i-am zis amicei, na, acum ai ocazia, sa te vad. Biata fata, sa se tina de cuvint, a cumparat o tarantula pe care a inceput sa o roada. Ni s-a facut rau la amindoua.

Laos – Pupe de viermi de matase

Dupa o calatorie de 12 ore cu barca in jos pe riul Mekong de la granita cu Thailanda, ne-am oprit sa innoptam intr-un sat mic de pe malul riului, fara electricitate. Fiind un punct de oprire pentru turistii care (ca si noi) erau in drum spre Luang-Prabang, aveau insa generatoare ce functionau pret de doua ore zilnic, atit cit sa produca o apa caliie si sa asigure pregatirea cinei. Era prima seara in Republica Populara Laos si ca de obicei, aveam in gind o cina autohtona. La intrarea in prima circiuma locala, era o masa la care statea o tanti ce-si facea de lucru cu niste bule pufoase albe. Curioasa, m-am apropiat sa vad ce face. Scotea pupe de viermi de matase din cocon, pe care le tavalea intr-un sos si arunca intr-o oala cu ulei incins, pe un foc de lemne. Prietenoasa, a indicat zimbind spre o farfurie pe care erau pupe prajite. Am plecat urgent de acolo, spre singurul restaurant pentru turisti, unde m-am asezat jos la o masa si am comandat pui cu cartofi prajiti.

Maroc – Fructe uscate

Marocul ofera o bucatarie care precum cea Indiana, ori iti place, ori nu-ti place, fara cale de mijloc. Mie mi-a placut.. pina la un moment dat, cind m-am saturat de ea si nu mi-a mai placut. Insa ceea ce este cu adevarat extraordinar in Maroc este gustul si calitatea fructelor, mai ales a celor uscate. Cumparate in cornete de hirtie, la drum de seara in pitoreasca si incredibil de aglomerata piata Jemaa El-Fna in centru medinei din Marrakech, fie curmale, smochine, piersici sau caise, toate sunt minunate. Iar sucul de portocale dulci, proaspat stors este si el o mana cereasca pe caldurile infioratoare. Desi daca vrei sa le gusti in varianta rece e un pic de loterie avind in vedere gheata adaugata. Eu nu am riscat, auzind atitea povesti implicind perioade lungi de timp petrecute citind reviste la toaleta.

Iordania – Supa de linte

Nimic nu asteptatm cu mai multa anticipatie in serile reci de iarna Iordaniana petrecute linga focul de tabara dupa o zi lunga de 8 ore mers pe jos prin desertul Wadi-Rum, decit traditionala supa de linte pasata, servita in pahare de plastic. La o temperatura de 2C, la sfirsitul zilei stateam toti tacuti in intuneric, in jurul focului asteptind ciaunul cu supa. Dupa care, hamesiti, cu miini inghetate tremurinde, infundam paharele albe de plastic in lichidul verde deschis asteptind minuni. Care fara gres, se implineau de fiecare data. Fierbinte, excelenta la gust, un pic picanta. Cu siguranta saptamina petrecuta in Wadi-Rum nu ar fi fost la fel fara obisnuita supa de linte, seara, la foc de tabara. Bine.. mai era si doza de gin adaugata in ceai dar asta e alta poveste.

Vietnam – Peste uscat

Dupa 5 zile de calatorit de la Saigon prin delta Mekong, fie cu barca, in spatele unui localnic pe motocicleta sau cu autobuze hodorogite, am ajuns intr-un final intr-un orasel mic pe coasta de sud a Vietnamului, 7 kilometri de granita cu Cambodia, Ha-Tien. Privirile curioase ale localnicilor care se opreau citeva secunde din activitatile lor pentru a se uita la cele doua cadine vestice ce se promenau agale printre ei, m-a convins ca telul meu de a vizita un loc in care nu multi turisti ajung, a fost atins. Nimeni nu vorbea un cuvint de engleza. Ceea ce ne-a izbit de la inceput in acel orasel, a fost incredibilul miros de peste in diverse etape de putrefactie. Nu mult ne-a luat sa ne dam seama ca defapt pestele era principalul produs comercializat si consumat. In special pestele uscat. Pe strazi, peste tot erau un fel de tarabe mobile cu un aragaz. Ne-am apropiat de una dintre ele. In dreapta erau foarte multe tipuri de peste uscat, in stinga vreo 4 tipuri de foetaje. In mijloc o plita. Dupa o conversatie nereusita verbala, am aratat simplu spre peste. Vinzatoarea a luat o foaie de foetaj, a prajit-o pe plita, a adaugat o felie de peste prajit, a adaugat un pic de sos, a facut-o sul si mi-a intins-o. Ca si gust, imaginati-va un strudel uleios, cu peste puturos si un pic de sos de soia. Dupa cele 2 zile in Ha-Tien, nu mi-a mai trebuit peste timp de 6 luni de zile.

Africa de Sud – Biltong

Nicaieri in lume (si tin sa precizez ca inca nu am ajuns in Argentina) nu cred ca populatia este mai ahtiata dupa carne de vita ca in Africa de Sud. Sud africanii sunt innebuniti dupa gratare (care aici se numesc “braai”) cit mai uriase si singeroase. Barbatii sud-africani au adus prajirea halcilor de vita la adevaratul sens al cuvintului perfectie. Insa cel mai atragator produs pentru mine este pe departe, biltong. Biltong este muschi de vita sarat si lasat la uscat. Mincat crud, taiat, sau mai bine zis razuit, in bucatele semanind aschiilor de lemn dupa trecerea unei rindele, acest produs efectiv da dependenta. Vine in variante simplu sau cu mirodenii, jilav (uscat pret de o luna), mediu (doua luni) sau uscat (trei luni), slab sau cu grasime, iute sau normal. Am ajuns in Africa de Sud pe 30 Sep 2009 si pina acum, cred ca am mincat de una singura o vaca de marime medie, cioplita in aschii mici, incercind toate felurile posibile. Orice sud-african are o preferinta la biltong. De abia acum eu am inceput sa mi-o gasesc pe a mea care este: jilav, normal (adica nu iute), cu un pic de grasime. Serios, acest produs trebuie prezentat intregii planete, este atit de bun!

Burma – Kun-ya

Ca si turist, primul contact cu Burma (sau Uniunea Myanmar cum este numita acum), este aeroportul din Yangon, caci alfel nu ai voie sa intri in acea tara. Stind si asteptind un taxi, am observat ca la vreo 2 metri de mine era un recipient din metal cu capac asemanator unui cos de gunoi, foarte des folosit deopotriva de barbati si femei (dar mai mult barbati) care ridicau capacul, scuipau (sau mai bine zis lasau sa curga din gura) un lichid purpuriu, puneau capacul la loc. Contrar asteptarilor, eram mai mult curioasa decit ingretosata. Misterul a fost dezvaluit in aceeasi zi avind in vedere popularitate consumului de Kun-ya in Burma. Vizual, Kun-ya este foarte asemanator cu o sarma mica. Se ia o frunza de betel, pe care se intinde o pasta din var (E529 ca si aditiv alimentar, am facut research pe Google), dupa care se presara nuci pisate si/sau tutun (barbatii) si/sau miere (femeile). Frunza cu mixtura se face pachetel care se baga in gura si se mesteca pret de 10-15 minute, fara a fi inghitit (pe cit posibil), dupa care pasta rezultata de culoare rosu-inchis se scuipa fie in recipientele special instalate sau in locuri cu pamint. Autoritatile locale sunt foarte stricte cind vine vorba de scuipatul acestei paste avind in vedere culoarea si gradul ridicat de patare. Kun-ya are efecte energizante foarte puternice. Trebuie sa marturisesc, desi am fost tentata, nu am gustat pina la urma acest produs, determinate in decizia mea finala fiind de culoarea rosu-inchis a dintilor si gingiilor tuturor localnicilor.

Irlanda – Semintele prajite de floarea soarelui

Nu pot sa inchei acest articol fara a descrie una din cele mai hazli seri petrecute in apartamentul meu din Dublin, cu trei dintre cei mai dragi amici irlandezi. Eram proaspat intoarsa din Romania dupa o vacanta de Craciun. Urmind sa ne uitam la un DVD, in traditionalul spirit romanesc, am scos una din cele 20 pungi mari de seminte de floarea soarelui Nutline, care la vama Otopeni l-au determinat pe vamesul de la aparatul cu razeX de verificare a bagajelor sa ma intrebe daca fac contrabanda cu seminte. In spatiul care mai ramasese in valiza, mama mai impachetase bine in pungi cu bule un borcan cu gogonele si unul cu dulceata de visine.

Amicii se uitau interesati la ce am de gind sa fac cu semintele in coaja din acea punga. Am inceput sa rontai la ele, invitindu-i si pe ei sa incerce. Fiecare a luat cite o saminta, au bagat-o in gura unde au stopsit-o temeininc intre dinti de n-a mai ramas nimic din ea. Erau derutati. Am inceput sa le dau lectii cum trebuie sa tina saminta, cu partea tuguiata in sus, sa o puna intre doi dinti din fata, sa apese cu dintii numai cit trebuie sa despice cele doua parti impingind saminta inauntru in acelasi timp, maxim trei rontaieli, sa scoata continutul cu limba, sa scoata cojile despicate din gura. Urmatoare miscare a fost bineinteles un concurs, care decojeste mai multe seminte intr-un minut. Ne-am clasificat in felul urmator: locul 1 Roxana 21 seminte, locul 2 Paul 4 seminte, locul 3 Karen 3 seminte, locul 4 Gillian 2 seminte. Daca acel concurs ar fi masurat nivelul de saliva produs, Paul, Karen si Gillian ar fi cistigat de departe, miinile si barbiile lor fiind complet acoperite!