Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor...

Ma aflu in una dintre cele mai fascinante locatii unde o persoana se poate afla la un moment dat, in aeroport.

In jurul meu o forfota continua, niciunul dintre calatorii ce-mi intra in raza vizuala nu banuieste ca undeva intr-un colt, o femeie se uita la ei, ii studiaza, diseca variante, face prezumtii, trage conluzii si se muta la urmatorul subiect. In medie, trei minute/persoana. Desi in fata mea sade un individ care déjà e in minutul sase. In ciuda verighetei de pe mina stinga. De uitat am voie, da?

Miroase a croissant proaspat copt si mi-e pofta. Mi-e ciuda ca de abia am mincat. In difuzoare se anunta zboruri, ore, porti, persoane lipsa, masuri de precautie. De peste tot diverse masinarii fac “bip” sau “ping”. Daca stau sa ma gindesc, “bip” sau “ping” sunt cele mai des intilnite zgomote in viata mea. Totul face fie “bip” fie “ping”. Zgomote ce au ajuns o necesiatate.. ce dau dependenta. Ma cauta cineva: bip, mi s-a adus aminte de ceva: bip, cuptorul a terminat de incalzit cina: ping.

Stau pe niste scaune in fata unei cozi de mai mult de o suta de persoane, la poarta C12. Toti pasagerii sunt letargici in procesul de aderare la rutina aeroportuara. Greutati corporale se muta de pe un picior pe altul, butoanele telefoanelor tasteaza sms-uri, ziare sunt rasfoite incomod in picioare, baloane de guma ies printre buzele copiilor avertizati toata saptamina dinaintea zborului ca daca nu sunt cuminti si rabdatori, nu vor mai fi luati in veci in calatorie.

Ma uit in jur sa vad cine ma analizeaza. Nimeni. Ma irita chestia asta, sigur sunt si altii carora le place sa priveasca oameni si cu siguranta trebuie sa fie ceva interesant despre mine. Cel putin asta m-a facut Mama sa cred de o viata. Insist cu privirea, ma holbez la oameni doar doar ma remarca cineva. Intilnesc insa numai priviri preocupate, care se uita, fara a vedea. Ma gindesc, daca ar fi sa incep sa ma scobesc in nas, instantaneu as fi observata de cel putin zece calatori. Sunt temptata sa experimentez teoria dar parca nu-mi vine. Mai bine rod o unghie. Incep incet sa rod, nu unghia, ci pielita, intr-un unghi imposibil care necesita ridicarea bratului la nivelul umarului. Imediat o doamna intre 60 de ani si moarte, asezata in fata mea, citeva scaune la stinga, se uita la mine si-mi intilneste privirea. Zimbeste ingaduitor.

In difuzoare se anunta ceva, toata coada prinde viata. Valize sunt ridicate de pe podea, ziare impaturite, telefoane bagate in buzunare, capace insurubate la capetele sticlelor de plastic, copii impinsi de la spate. In urma anuntului de schimbare a portii, toata masa ordonata in sir indian se dezintegraza si incepe sa se grabeasca spre noua poarta, pentru a forma un alt sir indian, insa a prinde o pozitie mai buna. Eu nu inteleg acest comportament. La urma urmei, avionul pleaca atunci cind toti calatorii sunt imbarcati si centurile de siguranta legate. Unde ne gabim cind suntem in aeroport? De cind calatoresc, mi-am format un obicei, sunt mereu printre ultimile cinci persoane care intra in aeronava, intr-o tentative de a prelungi timpul dedicat observarii multimii.

Cei mai amuzanti mi se par calatorii ne-experimentati , vizibili de la o posta. Toti au aceleasi maniere: se uita repetat pe cardul de imbarcare, apoi spre ecranele informative, cu gura cascata si o expresie faciala total confuza, simtind nevoia sa puna o intrebare cuiva, oricui. Dupa care urmeaza cetatenii seniori, de un calm impenetrabil, care si-au format o rutina de calatorie foarte bine stabilita de-a lungul anilor ce include invariabil prezenta unei borsete cu acte la indemina, fie atasata la briu, agatata de git sau petrecuta peste umar. Pe locul trei sunt cuplurile. Acestea se impart in doua categorii: pina la 35 ani si peste 35 ani. Cei pina la 35 ani, el face toate demersurile: predarea bagajelor, pastrarea cartilor de imbarcare, gasirea portii asezarea bagajelor de mina in compartimentul deasupra capului. Cei peste 35 de ani, el doar urmeaza femeia, supus si increzator, doara ea de acum invariabil stie mai bine si este cu mult mai eficienta.

Gata, e timpul sa ma imbarc. Cape Town here I come!

Sfat sud-african

Ca sa-l caracterizez intr-o singura fraza, Simon este intens, foarte principialist, cu ambitii politice de a salva planeta de nedreptati, uneori incredibil de amuzant dar in mare parte foarte serios, genul de etern romantic ce dispare de pe fata pamintului de fiecare data cind isi gaseste “sufletul pereche”.. care bineinteles ca este clasificat si iubit ca atare, de absolut fiecare data.

L-am cunoscut pe Simon acum vreo 3-4 luni, la o cina in casa unor amici comuni. Primul lucru gasit imediat in comun, a fost dragostea fata de Mama Natura, indiferent in ce forma de relief vine exprimata. Avocat de profesie (partener la Eversheds, specializat in drepturile omului, la ora actuala face numai munca pro-bono intr-o incercare disperata de a plati un pic din datoriile generatiilor anterioare de sud-africani albi) similar mie, Simon isi petrece in mare 8ore/zi, 5zile/saptamina, intr-un birou, printre hirtii si dosare, calendar, laptop, clame de hirtie, perofratoar si capsator. Numai ca lui se pare ca-i place.. Aceste amindoua similaritati ne-au adus impreuna in citeva drumetii echivalente a ceea ce numeam in liceu la Brasov "mers la Curmatura", din dorinta de a petrece cit mai mare pare a timpului liber, in aer curat si spatii deschise.

Dupa citeva incursiuni in “bush-ul” african, ghidata de Simon, am gasit chiar foarte admirabila dragostea lui fata de glia-i strabun-colonizata. Imediat dupa terminarea facultatii, Simon a plecat in lume. Dupa patru ani de calatorit si oprit in Germania, UK, Brazilia, US, Simon a realizat cit de mult isi iubeste tufele si vremea africana si s-a intors convins ca Africa de Sud este intr-adevar raiul pe pamint. Parere care nu l-a parasit de atunci si care este expirmata din plin prin etalarea unui suris mindru pe fata cind iesim in decor.

Weekendul trecut (inainte de perindarea bezmetica de vreo 3 ore printr-o padure deasa de la poalele muntilor Magaliesberg, habar neavind unde ne aflam, impiedicindu-ne in vegetatia abundenta pe care trebuia sa o rupem cu miinile si pe sub care uneori trebuia sa ne tirim fiind prea greu de dovedit, inaine de a ajunge intr-un final, zgiriati, jegosi si insetati la poarta unei ferme in care traia un fermier foarte amabil ce s-a uitat lung la noi, ce dupa explicatiile noastre despre ruta luata ne-a intrebat daca am vazut vreunul din cei trei leoparzi ce traiesc liber in zona, dupa care cu generozitate s-a oferit sa ne conduca 10Km la locul unde aveam parcata masina) stateam amindoi anesteziati de orice griji mature, sub un copac bine-facator de umbra si de 15 minute discutam despre cite nuante de verde sunt in copacii de pe dealul vecin.

Dupa care Simon mi-a povestit de copilaria lui care a continut un copil descult fugind printre tufele savanei in cautare de serpi mici ori alte lighioane similare. Apoi vazind privirea mea ingrijorata spre directia de unde venea latratul baboonilor, mi-a dat o intreaga explicatie asupra comportamentului acestor animale, asigurindu-ma ca nu sunt un pericol, ei vor doar sa fie siguri ca noi stim ca suntem in teritoriul lor, in timp ce s-a ridicat in picioare si a stat nemiscat, la vedere pina ce baboonii s-au potolit.

Ca si emigrant sau turist, uneori pare imposibil in a pricepe pe deplin cultura unui alt popor. Aceasta adaptare este insa infinit simplificata daca aceasta cultura este explicata si traita alaturi de un localnic pasionat de si complet fidel acelei culturi.

Si cu asta in minte, m-am uitat spre Simon si i-am zis “stii Simon, tu, un sud-african get-beget, daca ar fi sa dai un sfat scurt prietenilor mei care vor sa vina in Africa de Sud, care ar fi acel lucru ce ar fi pacat sa nu fie facut, pe care ar trebui musai sa-l faca sau sa-l experimenteze un calator in tara ta?”

Dupa doar citeva secunde intense a zis “ Roxy, daca cineva viziteaza Africa de Sud, e musai ca macar o data sa 1) fumeze un spliff cu iarba sud-africana si 2) stea la umbra intr-un bush si sa se uite la o girafa” dupa care s-a intors spre mine si accentuind cu degetul aratator ridicat in aer “IN ACELASI TIMP!”.

Asadar, cei care va ginditi sa veniti in vizita in Africa de Sud, iaca un sfat cu pedigree. Enjoy!