Sarbatori Romanesti

Am ajuns acasa la Brasov dupa o absenta de un an de zile. Azi dimineata, cu usori fluturi in stomac, m-am urcat intr-o Dacia Logan cu un semn de taxi oprita in fata casei parintilor mei, cu destinatia centrul orasului, fara scop sau tinta precisa, doar asa, sa vad ce mai face orasul meu drag, care e atmosfera acum inainte de Sarbatori.

Dese ori sunt intrebata despre traditiile romanesti, ce se maninca, ce se bea, pronuntarea unei fraze la intimplare, descrierea porturilor si obiceiurilor. “Si acum de Craciun, ce faceti?” m-au intrebat niste amici acum o saptamina in timp ce trageam cu dintii carnea de pe niste aripi de pui prajite pe gratarul din balconul apartamentului meu din Johannesburg.

Si le-am spus. In primul rind, in oras, in Piata Sfatului si pe Republicii, doua locatii unde poti filma linistit filme de epoca, tarabe cu podoabe de Craciun, Kurtos colaci proaspeti scosi din cuptoare mobile si oale aburinde cu vin fiert, fac o plimbare la pas agale la cele -10C, foarte acceptabila. Aici m-au intrebat “cum adica vin fiert?”. Le-am explicat, iei vinul, il pui in oala, arunci cuisoare, poate si niste mere ciopirtite (nu?) si-l fierbi. Se uitau dubios spre paharele de vin rosu din miinile lor. La cele 30C, pe fata lor se citea dezaprobarea totala a acestei idei.

Am trecut mai departe. Ceea ce este cu adevarat minunat le-am explicat, mai ales la Brasov, este ca sunt sanse foarte mari ca orasul sa fie acoperit feeric cu un strat generos de zapada, lucru care impreuna cu petrecerea unei zile glaciale la ski in Poiana Brasov, da trosnirii focului din semineul parintilor mei o adevarata nota de basm. Au fost foarte impresionati de mersul din casa in casa in ajun de Craciun, cintind colinde si consumind vin de casa si cozonac cu nuca sau mac oferit de gazde, devenind din ce in ce mai greu de a reproduce decent mai mult de doua versuri din “O Brad Frumos” sau “Trei Pastori” de la a 5-a familie vizitata incolo. “Ce frumos!” au exclamat toti. Apoi m-au intrebat de masa de Craciun. Se mainca foarte mult porc, le-am spus. “Porc?” mirati toti. Da.. singerete, cartabosi, slanina, cirnati, friptura, jumari, untura, soric. Cu cit mai mult colesterol, cu atit mai bine. Si sarmale. Am descris sarmalele cu mamaliga si smintina. Dupa etalarea detaliata a acestui meniu, rosul aripilor de pui a incetinit considerabil.

Insa piesa de rezistenta a fost descrierea procesului de taiere al porcului la care am asistat an de an cind eram mic copil in casa Bunicii de la Simpetru. Nostalgica, cu privirea in gol am descris intrunirea familiei, ascutirea cutitelor, pregatirea vaselor, a focului, paielor pirjolitoare. Ghita (nume dat de catre unchiul meu oricarui porc ce a fost vreodata gazduit temporar in grajdul din spatele casei) era ademenit in curte, unde apoi era omorit in niste guitaturi sfisietoare (noi copiii eram mereu somati sa stam in casa sau in sura sau oriunde altundeva pina ce procesul de porc-ucidere era terminat). Dupa care Ghita, cu limba scoasa si gitul taiat era pus pe patul de paie, cu un lighean sub jugulara. “Absolut nimic nu se pierdea” le-am spus amicilor, “mincam si limba si creierul”. Atunci de abia am observat tacerea si privirile oripilate ale audientei. Am continuat.. noi copiii de abia asteptam pirjolirea porcului pentru indepartarea parului de pe piele si degustarea celui mai rivnit produs, soricul. Mai ales de pe burta, unde pielea este mai moale. Ei aici am fost rugata sa ma opresc si sa trec mai departe. Le-am zis de Plugusor in ajun de An Nou, de petrecera de Revelion care trebuie programa de cu trei luni ininte si la care duceam sala de boef si vinete frecate, de junii (mai ales cei tuciurii) ce merg cu Capra in ziua de Anul Nou.

Nu de putine ori am descris toate aceste traditii si de fiecare data reusesc sa string o audienta fascinata. Am intrebat si eu la rindul meu de alte traditii in alte tari. Concluzia mea este ca in preajma Sarbatorilor de iarna, Romania este locul unde trebuie sa fii. Restul lumii este mega-plictisitor.

Pentru cei care nu sunteti (inca) aici, orasul este acoperit de un strat considerabil de zapada si se pare ca in curind ratracii vor trebui sa intre pe pritiile din Postavarul. Tarabe cu decoratiuni de Craciun si Kurtos colaci sunt deschise, aburi de la oalele de vin fiert ies imbietor in gerul intepator, centrul este impodobit si luminat, forfota pregatirilor se apropie de toi, farmaciile iau in primire stocuri considerabile de Triferment. Pe scurt, Brasovul este gata de voie buna!

Sarbatori Fericite tuturor!

Raspuns

Acum vreo citeva vineri, in jurul orei 3pm, am incarcat sacosele in masina si impreuna cu Simon, dusi am fost catre muntii Drakensberg, partea centrala sa fiu mai precisa. Obisnuita fiind de acum cu abilitatile de ghid montan ale lui Simon, bagajul meu a continut: fluier, haine anti-intemperii, busola, folie termo-protectoare de culoare portocaliu turbat usor de reperat, chibrituri, lanterna, baterii.

Pret de trei zile, am avut program in principiu liber si doar citeva sarcini bine determinate. De exemplu in timp ce Simon era responsabil de gratarul din fiecare seara (sarcina care-i lua in medie 4 ore!!), eu eram responsabila in a aduce o bere de la rece cind sticla din mina lui era intoarsa peste 90 grade. Si tot asa tot weekendul, fiecare cu treaba lui desi in marea majoritate a timpului ne-am avut unul pe altul in raza vizuala.

In Romania il am pe Razvan, in Irlanda il am pe Paul si in Africa de Sud l-am gasit pe Simon. Am stat si m-am gindit oare de ce aceasta nevoie de a ma atasa de reprezentantii sexului opus, nu numai cu scopuri romantice dar de multe ori, din simpla amicitie. Ei bine in acest weekend, in prezenta lui Simon, am gasit raspunsul la aceasta intrebare. Am sa incerc sa explic.

Mic copil fiind, porecla dobindita in cercul de prieteni al parintilor mei a fost “Vasilica”. Pentru ca eram cea mai baiata dintre toti baietii din cartier. Am inceput cariera fotbalistica pe post de atacant, de unde am migrat spre pozitia de portar direct proportional cu rata de bombare a pieptului si a partii dorsale. Pina la virsta de 16 ani am purtat fusta de maxim 3 ori. Si apoi dintr-o data, pe la 16 ani m-am indragostit si gata, am zis pa lui Vasilica. Pe scurt.

Versiunea lunga include foarte multe detalii de genul neintelegerii fetitelor de aceeasi virsta cum se pot juca cu niste papusi ale caror membre nu le poti demonta, ce nu au nici macar un surub in constitutia lor. Sau topaitul cu precizie in jurul unui elastic intr-un spatiu de doi metri patrati cind poti alege o minge rotunda dupa care sa alergi cu scop pe un intreg teren. Sau mai tirziu supararile una pe alta pentru ca alta a spus nu stiu ce despre una, alteia.

Apoi la 16 ani, am iesit din zona testosteronica dominata de subiectul adoratiei mele si am inceput sa ma socializez cu reprezentantele sexului plapind spre care el isi arata intregul interes. Si de atunci, pe linga schimbarea radicala a preocuparilor si subiectelor de coversatie, am observat totodata si comportamente total noi cum ar fi ravna de a impune reguli, exprima pareri si da indicaii nesolicitate, capacitatea de a te pierde cu o harta in mina sau in ciuda obtinerii directiilor exacte, nevoia de a merge peste tot in turma si de a cara genti pline cu nimicuri absolut indispensabile, capabilitatea de manipulare prin etalarea unui intreg spectru de manifestari isterice de la punerea boticului pina la urlete pitigaiate, abilitatea de a pierde orice sens in conversatii pastrind insa un chip angelic, dorinta disperata de a aduce permanente imbunatatiri fizice. Pe masura ce am invatat sa patrund in aceasta lume, am devenit incredibil de fascinata. A parut un fel de sport de performanta foarte amuzant, neamenintat de nevoia de a te retrage.

Ne uitam si eu si Simon la singurul punct luminos din noaptea adinca, jarul ce déjà carboniza coastele de miel. In vacarmul greierilor si a altor lighioane ce spargeau constant linistea inconjuratoare, nicunul dintre noi nu scosese un cuvint de o buna bucata de vreme, nesimtind nevoia de a ne interoga “unde ti-e gindul?” sau a patrunde in spatiul personal. In cele din urma Simon spune “cred ca am ars coastele”. Eu tac. El continua “nu ma certi?”. Am raspuns sec “nu”. A zimbit “Roxy, you’re cool”.

Si asa dintr-o data am gasit raspunsul, motivul nevoii de a fi Vasilica din cind in cind. In ciuda bogatei diversitati prezentate de lumea Evelor, nu pot rezista dorintei de a trai simplu, rational, cu simtul umorului in majoritatea timpului pornit, intr-un mediu netulburat de dilema culorii ojei de pe unghiile de la picioare sau de nevoia disperata de automutilare prin smulgerea parului corporal, unde sensul directiei este bine pozitionat si solutiile simple sunt exprimate instantaneu, unde notiunile de liniste si tacere sunt adinc apreciate, unde nevoia de complimente repetate si asiguratoare este aproape inexistenta si raspunsurile monosilabice sunt acceptabile.

Doamnelor, suntem epuizante!