Știți momentele acelea în care te întrebi aș mînca ceva dar nu știu ce? Pentru mine, în marea majoritate a cazurilor, acel ceva se dovedește a fi slănina cu ceapă. Slănina cu ceapă este o mîncare absolut spontană. Dacă aș sta să cuget la conținutul 100% grăsime într-o epocă înclinată spre o viață degresată, la nivelul de colesterol ridicat, la fața din oglindă plină de rimel scurs în procesul de curățare al cepei, la odorul emanat două zile la rănd, apoi nu cred că m-aș atinge de această delicatesă. Acest blog, precum consumul de slănină cu ceapă, este o colecție de gînduri și comentarii spontane.


09 octombrie 2010

Privire inocenta

Acum vreo citeva weekenduri m-am gasit in compania unui june eligibil, un pic mai tinar ca mine ca de, daca ar fi mai batrin, sansele ar fi sa nu mai apara fie june, fie eligibil, fie amindoua.

In prezenta altor doi amici, conversatia a curs la debit normal, cu un pic de nuante de interes, el mentionind fosta prietena, eu fostul prieten, asa sa fie clar ca 1) suntem neatasati amindoi si 2) avem orientari heterosexuale. La un moment dat, in focul unui monolog din partea junelui cu subiectul “eu”, al carui fiecare cuvint il ascultam cu interes, incurajam cu bunavointa si asimilam cu o docilitate feminina cum sade bine, omul mentioneaza ca isi imparte viata cu o pisica. Si cit de fantastica este aceasta. Cita consideratie a pus in educarea ei, cum e bine sa faci un zgomot cind animalul face o prostie dar zgomotul sa fie detasat de stapin (de exemplu pleznirea unui obiect cu un bat, astfel incit pisica sa se sperie si sa nu mai faca prostioara dar in acelasi timp sa nu prinda frica de stapin). Si multe multe altele. Instantaneu mi-a venit in gind zicala unui amic bun de-al meu care mi-a zis odata “Ca femeie singura, stii ca nu mai e nici o speranta atunci cind te gasesti Simbata seara la coada intr-un supermarket deschis non-stop si tot ce ai in cos este o sticla de vin si mincare pentru pisici.”

In tot acest timp, eu i-am acordat junelui aceeasi atentie, reusind sa mentin tensiunea muschilor obrajilor in acelasi suris firav si timid pe care l-am etalat pe tot parcursul conversatiei. Intr-un final a observat ca desi expresia faciala este constanta, debitul de intrebari aditionale a scazut dramatic. S-a uitat spre mine dornic de participarea mea in subiectul descris. Cu siguranta, probabil se gindea el, femeile ii gasesc si mai atragatori pe barbatii sensibili carora le plac animalele, inca suride, trebuie sa aiba intrebari. Ii citeam gindurile ca intr-o carte larg deschisa. Si ca sa-i fac pe plac, am deschis gura si cuvintat singura intrebare generata de creierul meu in acel moment, singura intrebare ce imi oferea singurele informatii ce doream sa le stiu despre acel patruped: “citi ani are pisica?”.

Sapte ani, a raspuns el dupa ce si-a revenit din surpriza de a fi fost intrebat altceva decit ce culoare are, ce rasa e sau mai stiu eu ce ale intebari poate sa puna cineva despre o mita. De aici, conversatia a luat usor alta turnura, am discutat despre politica administratiei americane si impactul omului in procesul de incalzire globala. Subiecte in timpul carora, surisul de pe fata mea a disparut, fiind inlocuit de o grimasa serioasa, grava, plictisitoare.

Daca este un animal pe lumea asta fata de care nu as putea sa arat vreodata nici un pic de afectiune, acesta este pisica. Ce fel de animal de casa este acela care este agasat cind ai vizitatori, complet enervat cind pleci de acasa dar in acelasi timp super relaxat cind el lipseste cu zilele, foarte frustrat cind nu primeste de mincare atunci cind trebuie desi cind prinde un soarece nici prin cap nu-i trece sa faca cu el nimic altecav decit sa se joace cu cruditate inainte de-al omori, ce face pipi peste tot cind este furios pe stapin, care nu vine cind este chemat decit daca este intr-o dispozitie foarte buna, ce te zgirie daca nu are chef de joaca sau afectiune, ce ajunge pina la urma sa dreseze stapinul in a se comporta conform dorintelor lui! In acelasi timp, cind reuseste sa te scoata din sarite, tot ce trebuie sa faca este sa se uite la tine intens cu ochii perfect rotunzi, sa se gudure pe la gezne, sa-ti sara in brate si sa toarca linistit in poala, sa faca un pic de tumbe luindu-se de ciucurii de la covor. Eu imi imaginez ca undeva la intrunirile pisicilor, rid toate cu lacrimi cind isi descriu ce molii, usor de amuzat si simplu de impacat sunt stapinii lor.

Si inainte de a ma contrazice, cazind prada privirii inocente pe care aceste creaturi sunt in stare sa le genereze, ginditi-va ca daca ar fi destuli de mari, aceste animale ne-ar minca fara nici un pic de regret! Fiind mici si ca atare ineficiente in atac, acestea se multumesc cu a ne acorda privilegiul de a le lasa sa doarma in patul nostru si de a le hrani la timp.

Ham ham!

03 octombrie 2010

Capcana sertarelor

Se spune ca cel mai traumatizant (enervant si depresiv in acelasi timp) eveniment dupa un divort, este mutatul. De la virsta de 18 anisori de cind am zburat din cuibul matern, 18 ani, 4 tari si 14 locuinte (fara a le numara si pe cele temporare de 1-2 luni) mai tirziu, s-ar presupune ca am nervii imprastiati in toate punctele cardinale. Ca sa-l citez pe nepotul meu David “nici gind!”.

Pentru mine fiecare mutat de casa este un nou inceput. Si la fel am privit si mutatul saptamina trecuta, intr-un alt apartament, un pic mai mare si mai linistit, ca de, daca e sa faci o schimbare, e indicat sa o faci numai spre mai bine.

Ceea ce ma surprinde de fiecare data cind imi imapchetez catrafusele pentru a le plasa intr-o noua locatie, este cantitatea de obiecte si articole clasificate in categoria “rahaturi” pe care cumva reusesc sa la achizitionez, abandonez si izolez in afara razei vizuale.

Am inceput impachetatul cu impaturirea si indesarea hainelor in genti si valize. Dupa care am continuat (adica menajera, ca sa fiu cinstita) cu stocarea vaselor, oalelor si tacimurilor in cutii de carton. Apoi cartile de pe rafturi, obiectele decorative. Si intr-un final.. continutul sertarelor.

Inventate, sau mai bine zis perfectionate in jurul secolului al 17-lea de catre colonialisti, sertarele au fost proiectate cu scopul de a acomoda intr-o maniera cit mai accesibila diverse articole vestimentare si accesorii de marime mica. De-a lungul timpului, daca ma intrebati pe mine, acestea au devenit nimic altceva decit containere colecoare de nimicuri al carui uz viata noastra extrem de ocupata nu are timp sa il analizeze. Echivalentul tridimensional al covorului sub care impingem mizeria adunata in graba.

In sertarele mele am gasit: cabluri conectoare si accesorii pentru diverse aparate electronice pe care nu le-am folosit niciodata, facturi in plicuri nedeschise, agrafe, mosoare de ata, nasturi, ace de siguranta, lipici, banda scotch, caiete cu notite, carti de credit anulate, un portofel vechi cu niste bancnote straine, poze, un set de surubelnite, luminari parfumate, un lacat si o cheie cu numarul 10 scris cu carioca, un ceas elecronic sport cu cureaua albastra si buton pentru lumina, o lanterna pentru cap, baterii, o ascutitoare, bilete la diverse evenimente, un bisturiu, foarfeci, doua truse de manichiura descompletate, un aparat de tuns scame, si mai multe baterii, carduri de memorie pentru aparatul foto, 3 perechi de casti de urechi, insigne promotionale, 3 sticlute de oja invechita, bigudiuri (?!), manuale de utilizare a aparatlor casnice, suruburi, bijuterii din margele, pile de unghii, ochelari de soare, convertoare de priza (Europe to UK, UK to Europe, UK to South Africa, UK to Asia si South Africa to UK, UK to US), magneti de frigider, carti de vizita colectate aleator, harti si brosuri, ghiduri de calatorie, rujuri, certificate de garantie expirate, creioane cu virful tocit, pixuri fara mina, doua oglinzi portabile, dopuri de urechi, mini-tripod pentru aparatul foto si multe multe altele.

M-am uitat la toate aceste obiecte si m-am gindit la ce diferenta ar aduce vietii mele daca in loc sa le mut in noua locuinta, le pun pur si simplu in tomberonul de gunoi. Mi-a venit in cap una din legile lui Murphy care spune ca 5 minute dupa ce ti-ai taiat unghiile, trebuie sa faci ceva ce necesita prezenta lor. Dupa care am scos sertarele din lacas si am varsat tot continutul in cutiile transferatoare. Desigur, nu a nevoie sa precizez ca ultima data cind am atins aceste obiecte a fost cind le-am transferat in aceste sertare din cutiile in care au fost impachetate in urma transferului din alte sertare, la fel de rar folosite, din Irlanda.

Va invit acum sa priviti ce aveti prin sertare. Va garantez ca obiectele se vor clasifica in urmatoarele categorii:

1) ah.. am uitat de asta (10%)

2) ah.. uite unde era, cit l-am cautat (5%)

3) oare de unde am asta (15%)

4) asta oare la ce foloseste (20%) sau

5) nu am nevoie dar mi-a lene sa ma duc la cosul de gunoi (50%).