Cursa sardinelor

Weekendul trecut, saturati de aerul uscat si prafuit din Johannesburg, impreuna cu un amic si o amica ne-am decis sa petrecem vreo 3-4 zile la mare, cu o paralela mai jos pe planeta, in zona Durban, unde urma sa ne intilnim cu alti amici ai amicilor mei. De acum experta in impachetat bagaje impromptu, vineri seara am petrecut circa 2 minute pentru a-mi infunda in ruxac sacul de dormit, asternut pentru sacul de dormit, salteaua Thermarest, dopurile de urechi, aparatul de fotografiat, lanterna de frunte si cartea pe care o citesc la ora actuala. Aceste articole sunt standard pentru orice calatorie de orice durata in care purced avind rezervat numai transportul si nimic altceva.

Restul de 20 minute cit mi-a luat sa termin de facut bagajul, au fost petrecute cu o atenta considerare a intregii garderobe incercind sa sortez cea mai potrivita tinuta, avind in vedere ca, dupa spusele statiei nationale meteo, suntem la urma urmei in mijlocul uneia din cele mai aspre ierni sud-africane din ultimii 10 ani. Asadar, restul bagajului a mai continut: doua perechi de slapi, pantaloni scurti, pantaloni lungi din in, trei tricouri, un maieu, costum de baie. La sfirsit am aruncat si un flis in bagaj, asta in cazul in care, din oaresce motive intelese numai de meteorologi, se nimereste ca tocmai in acest weekend curenti puternici de vint sa sufle cu vigoare peste coasta de sud-est a Africii de Sud, determinind scaderea temperaturii atmosferice sub 20C.

Am aterizat in Durban simbata la prinz. In spirit tipic de vacanta, am oprit masina inchiriata in parcarea de linga prima plaja ce ne-a iesit in cale. Ne-am amestecat printre zeci de pietoni ce se parindau la pas agale pe promenada dintre ocean si restul orasului, cu un scop sau o destinatie imprecisa. 1Km mai tirziu, ne-am oprit la prima terasa ce avea o masa libera si chelnerite ce carau tavi cu sticle de bere invaluite in condens.

O amica a amicilor ce ne-a asteptat in Durban, este usor mirata, nu este nimeni in apa, oare de ce? Aa.. zice intr-un final, sunt rechini, aratind cu degetul spre un steag urias alb fluturind in briza calduta, cu silueta unui rechin imprimat pe el.

Doua ore si citeva beri mai tirziu am decis sa purcedem spre o alta destinatie imprecisa. Pe masura ce am continuat plimbarea la pas agale pe aceeasi promenada care de acum parea fara sfirsit, am observat la un moment dat niste barbati ce vindeau oaresce din niste lazi de plastic. Ne-am apropiat si am dat nas cu sute de sardine proaspete, indesate una peste alta. Extaziata, amica amicilor a intrebat “de unde le-ati luat?”. Prompt, vinzatorul a ridicat bratul indicind, undeva in departare in directia oceanului. Primul gind in mintea mea a fost hmm.. simpatici localnicii, sarcasm de la primul contact! Insa amica amicilor m-a prins strasnic de mina si a urlat “hai sa mergem, repede!”.

Amicii mei ramin pe loc, noi doua incepem sa fugim pe plaja.. ea cu scop, eu inca gindind ca glumeste. Am intrebat-o unde mergem.. a zis simplu “sa vedem sardinele”. Sunt in Africa de Sud de 10 luni de zile si pina acum am observat ca pe linga jargonul cu care ma chinui sa ma obisnuiesc (jumatate engleza jumatate afrikaans cu infime nunate de zulu) mai e si stilul lor de a vorbi intr-un fel in care logica pare a nu fi un element relevant vietii de zi cu zi. Asa ca am fugit mai departe alaturi de ea. In departare a inceput sa se vada un grup compact de oameni, bagati in apa pina la genunchi. Deasupra, un stol de pescarusi rotindu-se, plonjind si decolind cu viteza, peste, in si din ocean. Pe masura ce inaintam, din sens opus ne ieseau in cale oameni carind pungi pline cu sardine.

Ajunsa la locul cu pricina, atentia ne-a fost imediat atrasa de o plasa enorma de pescuit plina cu o masa miscatoare, argintie, inconjurata de oameni cu lopeti de plastic ce incarcau captura in lazi. In apa, zeci de barbati, femei, copii, uzi pina la mijloc, rideau zgomotos in timp ce miinile prindeau zeci de sardine ce apoi erau depozitate in recipiente de toate felurile. In aer pescarusii torpilau marea cu viteza, improscind stropi sarati la contactul cu apa, iesind victoriosi cu o sardina o secunda mai tirziu.

“Cursa sardinelor” (the sardine run) se intimpla in fiecare an, si este descrisa ca unul din cele mai spectaculoase evenimente marine de pe aceasta planeta. Acest fenomen are loc pe coasta estica a Africii de Sud dominata de puternicul curent numit Mozabmique, ce vine spre sud din Oceanul Indian ecuatorial pina la capul Bunei Sperante unde se intilneste cu curentul Benguela ce vine din Oceanul Atlantic. Vizibile din satelit, milioane de sardine se lasa in voia acestui curent in perioada de iarna (Mai-Aug), calatorind fara efort peste 1000Km intr-un banc lung de 15Km, lat de 3.5Km si adinc de 40m. Acest mega-banc de pesti este un spectacol in sine insasi, insa imaginati-va adunate la toata asta, mii de rechini, balene, delfini si alti predatori care se bucura in apa de prezenta sardinelor la fel de mult precum pedatorii cu pungi si lazi de plastic de pe mal sau cei inaripati din aer.

Stateam cu picioarele infundate in nisip si cu gura cascate pe mal, fascinata de imaginea din fata mea. Valuri de 1-1.5 metri inaltime veneau spre noi. Restul oceanului era albastru, cu exceptia acestor valuri ce erau argintii, miscatoare, pline de viata. Ma indrept spre apa, topaind usor la prima atingere. Incet am inaintat pina la genunchi, uitind de pantalonii lungi din pinza de in pe care-i purtam. Zece metri in fata mea, un val se ridica, apoi usor ruleaza si sparge intr-un iures de spuma, cozi, capete si inimi de peste. Nu vad decit spuma valului spart, dar ii simt cum se izbesc de gleznele, gambele si genunchii mei. Apa se clarifica si incepe sa se retraga. In jurul meu, si cit pot vedea cu ochii, mii si mii si mii de sardine, lucioase, subtiri, lungi cit palma, de la virful degetelor pina la incheietura, orbite de sardinele din jurul lor, ingramadite una in alta intr-un ocean neincapator. Ma alatur gesturilor celorlati oameni din jurul meu, aplecindu-ma, bagind miinile in apa. Scot miinile, un peste in stinga si alti doi in dreapta. Derutata ma uit in jur. Ce fac cu ei? Un individ de pe plaja imi intinde o punga de plastic galbena. Ii bag in punga. Un alt val argintiu plin de viata se sparge. Culeg si mai multi pesti pe care-i pun in punga. De ce? Habar nu am. Dar continui sa umplu punga cu o frenzie care-i determina pe doi copii din apropiere (a caror parinti priveau amuzati de pe plaja) sa mi se alature si sa incarce si mai multi pesti in punga.

La dreapta mea un tinar concentrat, are o lada de plastic in mina, intra grabit in apa pina la briu, se pune contra lazii si asteapta urmatorul val. Care se sparge drept in lada, aproape il doboara. Scoate lada din apa, printre stinghiile de plastic se scurge apa de mare. Incepe sa iasa grabit din apa, robit de incarcatura. Lada este plina ochi cu sardine. Fuge pe mal pina la un morman de lazi, unde o depoziteaza si vine inapoi cu alta goala. “Cit costa o lada il intreb” cind e in dreptul meu “R300” (EUR30) imi spune, cu ochii atintiti spre urmatorul val. In gind imi vine in minte meniul unui restaurant pescaresc ce are la sectiunea “captura zilei” sardine proaspete, perpelite in sos de tarhon si vin alb. Ma gindesc ca as comanda cu siguranta, pentru ca stiu de unde vin si cit de proaspete sunt.

“Cind a fost ultima data cind sardinele au atins plajele din Durban?” o intreb pe amica amicilor. “Acum patru ani” raspunde ea. Nu e de mirare ca locuitorii sunt innebuniti de fericire sa fie martorii unui astfel de spectacol.

Momente ca acestea imi dovedesc zi de zi cite aventuri ma asteapta la fiecare pas, la fiecare moment. Si ma fac sa ma uit nerabdatoare catre urmatoarea calatorie, catre urmatoarea ocazie in care factorul surpiza imi iese in cale, continuind apetitul pentru inedit. Sunt de acum 10 ani de cind fac asta si se pare ca singurul element ce s-a schimbat, este o usoara durere de spate pe care o simt dimineata la trezire. Nu pot sa subliniez destul in cuvinte cit de incintata sunt de faptul ca aceasta este singura schimbare.

Angajat la administratia financiara

Daca va aduceti aminte, una dintre primele lectii de istorie din scoala generala ne-a invatat cum un pas considerabil in evolutia abilitatilor organizatorice ale omului a fost imbunatatirea conditiilor comunitatii prin diviziunea muncii. De atunci, activitatile oamenilor s-au divizat pina la cel mai mic amanunt. Medici au ajuns sa specializeze in afectiuni specifice lobului urechii, comercianti deschid magazine ce vind numai clante de usi, profesori de facultate stiu sa predea numai matematica Booleana, consultanti in taxe se pricep sa dea sfaturi numai in TVA aplicat in industria farmaceutica samd. Fiecare cu bucatica lui. Fie aleasa din copilarie, fie ca asa s-a nimerit, fie ca asa a vrut mama, fie ca pur si simplu nu-ti place sa muncesti dar totusi ai nevoie de un venit.

Ultima categorie de lucratori ma aduce la subiectul pe care doresc sa-l debat azi si care imi sta in gind de oaresce vreme. Ce te faci atunci cind chiar nu ai chef sa muncesti, dar ai totusi nevoie de un venit. Ei bine, dupa 14 ani gloriosi in cimpul muncii, unde am indeplinit functii ce mi-au cerut un contact continuu cu administratiile financiare din trei tari diferite, am gasit raspunsul: te angajezi la stat.

Administratiile financiare ofera un univers fascinant, un fel de gradina zoologica cu birouri in loc de custi sau tarcuri, ocupate de creaturi pestrit imbracate ce actioneaza pur instinctual mai degraba decit inteligent si pe care iti vine instantaneu sa-i arati cu degetul. Este un mediu in care stresul profesional este inexitent, unde conceptul de ore suplimentare da fiori, unde promovarea inseamna aceeasi functie dar cu un salariu marit cu 5%, bazata nu pe performanta ci pe vechimea in munca. Este un microsistem in care singurele elemente doveditoare ale trecerii timpului sunt formarea ridurilor pe fetele lucratorilor si cresterea stratului adipos din jurul mijlocului.

Daca un astfel de mediu va suna atragator avind in vedere efortul pe care doriti sa-l puneti in viata, comparativ cu venitul de care aveti nevoie si siguranta locului de munca, am listat mai jos citeva sfaturi pentru a primi si mentine o functie intr-un astfel de bioru.

In primul rind pentru a ocupa un astfel de post, sa nu fiti sub nici o iluzie, va trebui sa treceti de un interviu. Acest interviu va avea probe eliminatorii dupa cum urmeaza:

Proba scris si citit: aplicantii sunt rugati sa copieze o fraza si sa citeasca ce au scris.

Proba psihologica: aplicantii sunt invitati sa se uite in gol, fix, fara sa clipeasca. Cine arata cea mai goala privire si fata inexpresiva, poate trece la proba urmatoare.

Proba fizica: aplicantii sunt invitati sa se aseze in scaunul in care isi vor petrece restul zilelor, pentru a verifica daca partea lor dorsala se potriveste la perfectie in curba lasata de ultimul angajat (proaspat pensionat, rapus de boala sau lovit de un autobuz).

Proba de stabilire a ambitiilor: aplicantii sunt invitati sa bifeze in ce ordine doresc sa ajunga la nivelul “avansat”: Tetris, Solitaire sau Suduku.

Odata ce veti avea success in procesul de recrutare, incepeti sa mergeti la birou regulat intre orele specificate. Dupa o perioada de minim 6 luni de zile, timp in care statutul de nou venit este complet pierdut, pentru a eficientiza restul experientei in cadrul administratiei, puteti sa:

1. Nu mai mergeti la servici.. si nu le spuneti. De obicei aceste servicii functioneaza pe principiul “daca nu creeaza probleme, atunci e un anagajat model”. In felul acesta, puteti obtine un venit regulat timp de in medie 3 ani de zile in felul urmator: un an le ia colegilor sa sesizeze disparitia Dvs., inca un an ia pina ce raportul asupra absentei Dvs. este intocmit, transmis superiorilor, aprobat, transmis si mai sus, aprobat, si tot asa pina la autoritatea suprema care oricum nu prea trece prin birou foarte des si inca un an petrecut cu consultarea departamentului legal, pregatirea concedierii si aducerea deciziei la cunostinta Dvs.

2. In cazul in care totusi vreti sa mentineti acest servici dar doriti sa suplimentati venitul, incercati sa gasitit o slujba in cladirea imediat invecinata. La prima ora a diminetii veniti la biroul de la administratie puneti jacheta pe spatarul scaunului, dati drumul la PC si consumati o ceasca de cafea. Dupa care plecati in liniste spre celalat servici. Dupa-amiaza, veniti inapoi la administratie, luati jacheta si parasiti zgomotos biroul.

3. In cazul extraordinar in care optiunile 1 si 2 nu sunt posibile si trebuie sa fiti musai prezenti la birou intre orele specificate, incercati sa nu va uitati pe geam dinineata pentru ca nu veti mai avea ce face dupa-amiaza.

In ceea ce piveste siguranta venitului, armatele de cubiculari, ce formeaza peste 50% din forta de munca privata dintr-o societate dezvoltata, ne platim taxele regulat si din abundenta asa ca nu va faceti griji, salariul va este garantat!