Știți momentele acelea în care te întrebi aș mînca ceva dar nu știu ce? Pentru mine, în marea majoritate a cazurilor, acel ceva se dovedește a fi slănina cu ceapă. Slănina cu ceapă este o mîncare absolut spontană. Dacă aș sta să cuget la conținutul 100% grăsime într-o epocă înclinată spre o viață degresată, la nivelul de colesterol ridicat, la fața din oglindă plină de rimel scurs în procesul de curățare al cepei, la odorul emanat două zile la rănd, apoi nu cred că m-aș atinge de această delicatesă. Acest blog, precum consumul de slănină cu ceapă, este o colecție de gînduri și comentarii spontane.


14 decembrie 2010

Sarbatori Romanesti

Am ajuns acasa la Brasov dupa o absenta de un an de zile. Azi dimineata, cu usori fluturi in stomac, m-am urcat intr-o Dacia Logan cu un semn de taxi oprita in fata casei parintilor mei, cu destinatia centrul orasului, fara scop sau tinta precisa, doar asa, sa vad ce mai face orasul meu drag, care e atmosfera acum inainte de Sarbatori.

Dese ori sunt intrebata despre traditiile romanesti, ce se maninca, ce se bea, pronuntarea unei fraze la intimplare, descrierea porturilor si obiceiurilor. “Si acum de Craciun, ce faceti?” m-au intrebat niste amici acum o saptamina in timp ce trageam cu dintii carnea de pe niste aripi de pui prajite pe gratarul din balconul apartamentului meu din Johannesburg.

Si le-am spus. In primul rind, in oras, in Piata Sfatului si pe Republicii, doua locatii unde poti filma linistit filme de epoca, tarabe cu podoabe de Craciun, Kurtos colaci proaspeti scosi din cuptoare mobile si oale aburinde cu vin fiert, fac o plimbare la pas agale la cele -10C, foarte acceptabila. Aici m-au intrebat “cum adica vin fiert?”. Le-am explicat, iei vinul, il pui in oala, arunci cuisoare, poate si niste mere ciopirtite (nu?) si-l fierbi. Se uitau dubios spre paharele de vin rosu din miinile lor. La cele 30C, pe fata lor se citea dezaprobarea totala a acestei idei.

Am trecut mai departe. Ceea ce este cu adevarat minunat le-am explicat, mai ales la Brasov, este ca sunt sanse foarte mari ca orasul sa fie acoperit feeric cu un strat generos de zapada, lucru care impreuna cu petrecerea unei zile glaciale la ski in Poiana Brasov, da trosnirii focului din semineul parintilor mei o adevarata nota de basm. Au fost foarte impresionati de mersul din casa in casa in ajun de Craciun, cintind colinde si consumind vin de casa si cozonac cu nuca sau mac oferit de gazde, devenind din ce in ce mai greu de a reproduce decent mai mult de doua versuri din “O Brad Frumos” sau “Trei Pastori” de la a 5-a familie vizitata incolo. “Ce frumos!” au exclamat toti. Apoi m-au intrebat de masa de Craciun. Se mainca foarte mult porc, le-am spus. “Porc?” mirati toti. Da.. singerete, cartabosi, slanina, cirnati, friptura, jumari, untura, soric. Cu cit mai mult colesterol, cu atit mai bine. Si sarmale. Am descris sarmalele cu mamaliga si smintina. Dupa etalarea detaliata a acestui meniu, rosul aripilor de pui a incetinit considerabil.

Insa piesa de rezistenta a fost descrierea procesului de taiere al porcului la care am asistat an de an cind eram mic copil in casa Bunicii de la Simpetru. Nostalgica, cu privirea in gol am descris intrunirea familiei, ascutirea cutitelor, pregatirea vaselor, a focului, paielor pirjolitoare. Ghita (nume dat de catre unchiul meu oricarui porc ce a fost vreodata gazduit temporar in grajdul din spatele casei) era ademenit in curte, unde apoi era omorit in niste guitaturi sfisietoare (noi copiii eram mereu somati sa stam in casa sau in sura sau oriunde altundeva pina ce procesul de porc-ucidere era terminat). Dupa care Ghita, cu limba scoasa si gitul taiat era pus pe patul de paie, cu un lighean sub jugulara. “Absolut nimic nu se pierdea” le-am spus amicilor, “mincam si limba si creierul”. Atunci de abia am observat tacerea si privirile oripilate ale audientei. Am continuat.. noi copiii de abia asteptam pirjolirea porcului pentru indepartarea parului de pe piele si degustarea celui mai rivnit produs, soricul. Mai ales de pe burta, unde pielea este mai moale. Ei aici am fost rugata sa ma opresc si sa trec mai departe. Le-am zis de Plugusor in ajun de An Nou, de petrecera de Revelion care trebuie programa de cu trei luni ininte si la care duceam sala de boef si vinete frecate, de junii (mai ales cei tuciurii) ce merg cu Capra in ziua de Anul Nou.

Nu de putine ori am descris toate aceste traditii si de fiecare data reusesc sa string o audienta fascinata. Am intrebat si eu la rindul meu de alte traditii in alte tari. Concluzia mea este ca in preajma Sarbatorilor de iarna, Romania este locul unde trebuie sa fii. Restul lumii este mega-plictisitor.

Pentru cei care nu sunteti (inca) aici, orasul este acoperit de un strat considerabil de zapada si se pare ca in curind ratracii vor trebui sa intre pe pritiile din Postavarul. Tarabe cu decoratiuni de Craciun si Kurtos colaci sunt deschise, aburi de la oalele de vin fiert ies imbietor in gerul intepator, centrul este impodobit si luminat, forfota pregatirilor se apropie de toi, farmaciile iau in primire stocuri considerabile de Triferment. Pe scurt, Brasovul este gata de voie buna!

Sarbatori Fericite tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu