Cutia de margarină Rama

Acum 7 ani, parinții mei s-au mutat de la bloc la casă. Blocul (ca toate blocurile din România) era situat într-un cartier comunist caracterizat printr-o bogată paletă de nuanțe pornind de la gri-murdar la gri-foarte murdar. Apartamentul în care fam.Popescu a locuit peste 30 de ani, avea 67 metrii pătrați împărțiți în 3 dormitoare, o sufragerie, o baie, un “wc de serviciu”, două holuri fără geamuri (unde două persoane trebuiau să meargă pe lateral ca sa treaca una de alta), un balcon si o cămară. Apropo, arhitecții comuniști erau geniali, dă-i în ziua de azi unui arhitect care a construit vilele din Comuna Bran, Jud. Brașov, sarcina să împartă 67 metrii patrați în acest fel, astfel încît să rămină și loc de întors după ce e mobilat.

Deci cînd părinții mei s-au mutat la casă, evident tata a trebuit să închirieze un camion care să transporte bunurile personale. Cu această ocazie cu toții am sperat că maldărul de obiecte inutile colectate de-a lungul anilor și îndesate care cum prin dulapurile din apartament, va disparea fără regrete in tomberoanele de gunoi din curtea blocului.

Anul trecut, cu ocazia obișnuitei vacanțe de Crăciun în casa alor mei, cu o cană de cafea fierbinte în mînă, am iesit în curte, într-o tură de recunoastere a întregii proprietăți, cum fac de obicei cînd merg acasă. Foarte fericit cu noul spațiu, tata și-a organizat un atelier în garaj, plus două magazii mici de fiecare parte a garajului. De curiozitate, am început să ma uit prin lucrurile burdușite pe rafturi: săniuța noastră veche, complet ruginită, abajur de lampadar sfîrtecat de molii, păpușa Angelica cu o pleoapă căzută și un picior dislocat, prima mea pereche de schiuri cu tot cu legături, una ruptă de la jumatate (îmi și aduc aminte momentul, m-am ales cu un genunchi subred de atunci), borcane fără capac, o cutie de carton plină cu capacele borcanelor, căni fără toartă, valize ciupite cu închizători defecte, aparat de developat poze productie anii ’60, cabluri prelungitoare coapte de vreme, un volan de camion pe care l-am găsit eu cînd aveam vreo 10 ani, zeci de peturi de 2L, jocuri de gen “Piticot” fără pioane sau zaruri, cărți pentru copii, o curea de pionier, cutii cu globuri ciobite, ornamente de lemn cu vopseaua cojită, goblenuri cusute de bunica, o rachetă de tenis Reghin fără corzi, și multe multe altele, toate acoperite de un strat autentic de praf, nu stiu dacă așezat acolo sau transferat și el de la bloc. Mi-a venit în gînd întrebarea mea cu 7 ani în urmă “cum merge mutarea” la care mama de la celălalt capăt al firului a răspuns cu o voce sfirșita “dacă ai vedea cîte am aruncat…”.

Și cum stăteam eu așa sorbind din ceașca de cafea și gîndindu-mă cu groaza cîte alte obiecte ai mei ar fi putut muta la această casă, nu am băgat de seamă că tata mă observa din ușă. Conștientizîndu-i prezența, am zis “de ce sunt astea aici” și el a zis “ei, lasă ce te deranjează?”. Și cu asta mi-a tăiat orice oportunitate de a-mi exprima părerea asupra colecției de vechituri pentru ca întradevăr, nu mă deranja chiar cu nimic. Am arătat însă cu degetul spre peturile de 2L și tata a zis “le dăm la schimb cînd luăm borș din piață sau lapte de aici din vecini”. După care, am arătat cu degetul spre un turn de cutii de margarină Rama băgate una în alta, închis la vîrf cu un turn de capace “și astea? “Ei, mai pun în ele una alta” mi-a zis el. Si cu asta, s-a terminat incursiunea mea în magazia cu amintiri.

Săptămîna trecută am avut invitați la masă. Dorind să servesc ceva autentic Românesc, am copt 6 vinete care mai că au adus pompierii, vecinii sud-africani fiind derutați de mirosul stringent necunoscut de ceva ars venind de la numărul 5. După cină, am rămas cu o cantitate considerabilă de vinete (frecate pe gustul meu cu o cantitate considerabilă de ceapă) pe care a trebuit să le pun in frigider. Am început să caut prin dulapuri un recipient asemănător cu (aveam și imaginea în minte) o cutie de margarină Rama! În acel moment, acea cutie avea forma și capaciatatea ideală pentru a pune in frigider cantitatea de vinete rămasă pe farfurie.

Dacă stăm să ne gîndim, venind în versiuni de 250g si 500g, cutiile de margarină Rama sunt absolut indispensabile în bucataria oricarei gospodine și în magazia oricarui gospodar. Nu numai că oferă ingredientul necesar coptului de chec, prăjituri sau cozonaci, dar recipientul în sine poate fi spălat cu ușurință și refolosit în o mie si una de scopuri, am listat numai cîteva:

1. Stocarea resturilor de mincare in frigider. Datorită modelului lat-si-plat, acestea se pot pune una peste alta, salvînd spatiu pe rafturi.

2. Stocarea diverselor obiecte cum ar fi șuruburi si piulițe. Prin coloritul stringent al acestor cutii, este usor a le remarca pe rafturi in magazie, chiar și fără ochelari.

3. Recipient cu apă pentru cîini sau pisici.

4. Recipient ideal pentru perioada de încolțire a semințelor de flori.

5. Dus salată de beof la revelioane, cînd ești prea tînar și aiurit ca mama să-ți dea voie să iei vasele din casă.

6. Dus mostre de scaun la spital (asta pentru ca mi-am adus aminte de o poveste spusă de verișoara mea asistentă medicală la Spitalul Județean Brașov, care odată i-a cerut unui pacient o mostră de scaun, uitînd să precizeze că pentru analize, e nevoie de maxim 2 centimetrii cubi. Bietul om, cioban de ocupație, a venit a doua zi cu o cutie de margarină Rama de 500g, aproape plină cu produs fecal netezit la același nivel într-o suprafață brăzdată de șanțuri înguste lăsate probabil de o furculiță!).

La prima vizită acasă, am să sustrag o cutie-doua, de margarină Rama. La nici un magazin aici nu am găsit recipiente care să fie atît de viu colorate și funcționale în acelasi timp. Aici margarina vine numai in cutii plictisitoare, pătrate sau dreptunghiulare. Ce designeri fără imaginație!