Cutia de margarină Rama

Acum 7 ani, parinții mei s-au mutat de la bloc la casă. Blocul (ca toate blocurile din România) era situat într-un cartier comunist caracterizat printr-o bogată paletă de nuanțe pornind de la gri-murdar la gri-foarte murdar. Apartamentul în care fam.Popescu a locuit peste 30 de ani, avea 67 metrii pătrați împărțiți în 3 dormitoare, o sufragerie, o baie, un “wc de serviciu”, două holuri fără geamuri (unde două persoane trebuiau să meargă pe lateral ca sa treaca una de alta), un balcon si o cămară. Apropo, arhitecții comuniști erau geniali, dă-i în ziua de azi unui arhitect care a construit vilele din Comuna Bran, Jud. Brașov, sarcina să împartă 67 metrii patrați în acest fel, astfel încît să rămină și loc de întors după ce e mobilat.

Deci cînd părinții mei s-au mutat la casă, evident tata a trebuit să închirieze un camion care să transporte bunurile personale. Cu această ocazie cu toții am sperat că maldărul de obiecte inutile colectate de-a lungul anilor și îndesate care cum prin dulapurile din apartament, va disparea fără regrete in tomberoanele de gunoi din curtea blocului.

Anul trecut, cu ocazia obișnuitei vacanțe de Crăciun în casa alor mei, cu o cană de cafea fierbinte în mînă, am iesit în curte, într-o tură de recunoastere a întregii proprietăți, cum fac de obicei cînd merg acasă. Foarte fericit cu noul spațiu, tata și-a organizat un atelier în garaj, plus două magazii mici de fiecare parte a garajului. De curiozitate, am început să ma uit prin lucrurile burdușite pe rafturi: săniuța noastră veche, complet ruginită, abajur de lampadar sfîrtecat de molii, păpușa Angelica cu o pleoapă căzută și un picior dislocat, prima mea pereche de schiuri cu tot cu legături, una ruptă de la jumatate (îmi și aduc aminte momentul, m-am ales cu un genunchi subred de atunci), borcane fără capac, o cutie de carton plină cu capacele borcanelor, căni fără toartă, valize ciupite cu închizători defecte, aparat de developat poze productie anii ’60, cabluri prelungitoare coapte de vreme, un volan de camion pe care l-am găsit eu cînd aveam vreo 10 ani, zeci de peturi de 2L, jocuri de gen “Piticot” fără pioane sau zaruri, cărți pentru copii, o curea de pionier, cutii cu globuri ciobite, ornamente de lemn cu vopseaua cojită, goblenuri cusute de bunica, o rachetă de tenis Reghin fără corzi, și multe multe altele, toate acoperite de un strat autentic de praf, nu stiu dacă așezat acolo sau transferat și el de la bloc. Mi-a venit în gînd întrebarea mea cu 7 ani în urmă “cum merge mutarea” la care mama de la celălalt capăt al firului a răspuns cu o voce sfirșita “dacă ai vedea cîte am aruncat…”.

Și cum stăteam eu așa sorbind din ceașca de cafea și gîndindu-mă cu groaza cîte alte obiecte ai mei ar fi putut muta la această casă, nu am băgat de seamă că tata mă observa din ușă. Conștientizîndu-i prezența, am zis “de ce sunt astea aici” și el a zis “ei, lasă ce te deranjează?”. Și cu asta mi-a tăiat orice oportunitate de a-mi exprima părerea asupra colecției de vechituri pentru ca întradevăr, nu mă deranja chiar cu nimic. Am arătat însă cu degetul spre peturile de 2L și tata a zis “le dăm la schimb cînd luăm borș din piață sau lapte de aici din vecini”. După care, am arătat cu degetul spre un turn de cutii de margarină Rama băgate una în alta, închis la vîrf cu un turn de capace “și astea? “Ei, mai pun în ele una alta” mi-a zis el. Si cu asta, s-a terminat incursiunea mea în magazia cu amintiri.

Săptămîna trecută am avut invitați la masă. Dorind să servesc ceva autentic Românesc, am copt 6 vinete care mai că au adus pompierii, vecinii sud-africani fiind derutați de mirosul stringent necunoscut de ceva ars venind de la numărul 5. După cină, am rămas cu o cantitate considerabilă de vinete (frecate pe gustul meu cu o cantitate considerabilă de ceapă) pe care a trebuit să le pun in frigider. Am început să caut prin dulapuri un recipient asemănător cu (aveam și imaginea în minte) o cutie de margarină Rama! În acel moment, acea cutie avea forma și capaciatatea ideală pentru a pune in frigider cantitatea de vinete rămasă pe farfurie.

Dacă stăm să ne gîndim, venind în versiuni de 250g si 500g, cutiile de margarină Rama sunt absolut indispensabile în bucataria oricarei gospodine și în magazia oricarui gospodar. Nu numai că oferă ingredientul necesar coptului de chec, prăjituri sau cozonaci, dar recipientul în sine poate fi spălat cu ușurință și refolosit în o mie si una de scopuri, am listat numai cîteva:

1. Stocarea resturilor de mincare in frigider. Datorită modelului lat-si-plat, acestea se pot pune una peste alta, salvînd spatiu pe rafturi.

2. Stocarea diverselor obiecte cum ar fi șuruburi si piulițe. Prin coloritul stringent al acestor cutii, este usor a le remarca pe rafturi in magazie, chiar și fără ochelari.

3. Recipient cu apă pentru cîini sau pisici.

4. Recipient ideal pentru perioada de încolțire a semințelor de flori.

5. Dus salată de beof la revelioane, cînd ești prea tînar și aiurit ca mama să-ți dea voie să iei vasele din casă.

6. Dus mostre de scaun la spital (asta pentru ca mi-am adus aminte de o poveste spusă de verișoara mea asistentă medicală la Spitalul Județean Brașov, care odată i-a cerut unui pacient o mostră de scaun, uitînd să precizeze că pentru analize, e nevoie de maxim 2 centimetrii cubi. Bietul om, cioban de ocupație, a venit a doua zi cu o cutie de margarină Rama de 500g, aproape plină cu produs fecal netezit la același nivel într-o suprafață brăzdată de șanțuri înguste lăsate probabil de o furculiță!).

La prima vizită acasă, am să sustrag o cutie-doua, de margarină Rama. La nici un magazin aici nu am găsit recipiente care să fie atît de viu colorate și funcționale în acelasi timp. Aici margarina vine numai in cutii plictisitoare, pătrate sau dreptunghiulare. Ce designeri fără imaginație!

Facutul gata de dimineata

Oamenii sunt creaturi sclave obiceiului. Pe masura ce inaintam in virsta, dobindim din ce in ce mai multe tabieturi care ajung sa fie atit de adinc inradacinate in viata noastra incit atunci cind criticate, argumentul ultim este “ce vrei, asa sunt eu”. Nici ca se poate o perceptie mai gresita. Daca ma intrebati pe mine, raspunsul este “ce vrei, asa am devenit eu”.

Una dintre actiunile pe care nu mi le aduc aminte din adolescenta este procesul prin care ma faceam gata dimineata. Adica perioda aceea de timp dintre momentul in care ma trezeam si momentul in care ieseam pe usa. Cu siguranta si atunci acest proces implica minute sub dus, minute in fata oglinzii, minute luind micul dejun. Ceea ce nu imi aduc aminte este exact cit timp imi lua sa ma fac gata.

Apoi in jurul virstei de 22 ani, am inceput sa lucrez int-un birou, de la 9am la 5:30pm. Din acel moment si multi ani dupa, stiu sigur ca facutul gata de dimineata mi-a luat in medie 30 minute. Incepind de prin jurul a 30 de ani, acest proces a ajuns la o ora. Miine poimiine fac 36 de ani si am observat ca de vreo 6 luni incoace, imi ia cel putin o ora si zece minute sa ma fac gata dimineata. Am incercat sa explic aceasta crestere.

Daca ar fi sa consideram ca relatia dintre cresterea in greutate si intinderea suprafetei corporale este direct proportionala, atunci sub dus si apoi cremuire, am de acoperit acum o suprafata de piele cu 16% mai mare decit atunci cind aveam 20-si-un-pic de ani.

Un alt element exitent acum si inexistent inainte, sunt cele 10 minute petrecute pe marginea patului in care injur mintal cubiculul in care trebuie sa ma bag o ora si jumatate mai tirziu. Eram foarte entuziasmata la virsta de 20 si ceva de ani de acel cubicul intr-un birou decent cind alti prieteni ai mei inca se chinuiau sa-si dramuiasca finanatele necesare sa acopere macar tigarile, bautura si accesul in cluburile sau teatrele Bucurestene. Mincarea si spalatul rufelor erau inca in sarcina mamei pe vremea aceea dar asta e alta poveste.

Al treilea element introdus sunt cele 5 minute in fata televizorului pe programul de stiri. Titluri numai, asa sa vad la prima ora ce se mai intimpla prin lume, atit cu scopul de a sta informata cit si a-mi reaminti ca altii se confrunta cu altele mult mai rele decit cubiculul meu.

O a patra cauza este cresterea timpului petrecut in fata oglinzii. Daca inainte, aplicarea machiajului dura 5 minute, acum acele 5 minute sunt dedicate numai observarii atente a pielii faciale in cautare de noi riduri. Ca atare, timpul de acoperire a lor a crescut considerabil precum si numarul cremelor aplicate: strat Genifique – Youth Activator la inceput (ca de, nu mai sunt miel), dupa care Bianfait Multivital aux micro-nutriments (care protejeaza oaia impotriva elementelor naturale) si apoi Adaptive fond de tein re-equilibrant (pentru ca vreau musai sa arat ca un miel din nou, desi in ultima vreme nu-mi mai prea iese).

Ei si uite asa daca ma gindesc la toate aceste elemente, defapt ma mir ca timpul de a ma face gata a crescut cu numai 40 minute!

Deci in medie, de la adolescenta, fiecare decada in viata mea a adaugat 30 minute la acest proces, de a ma face gata dimineata. In stilul acesta, la 70 de ani am estimat ca imi va lua 3 ore. Inca nu imi pot imagine cu ce le voi umple dar uitindu-ma la mama mea (cu care ajung sa seman intr-un ritm ingrijorator), care deschide ochii la 7 dimineata si coboara la bucatarie la 9:30 (dupa ce a folosit cea mai mare colectie de creme din istoria omenirii) gata sa se socializez cu tata (care la ora aceea, indiferent de anotimp si cu rabdarea specifica unui pensionar cu experienta, a re-re-re-re-sapat sau re-re-re-re-curatat jumatate din suprafata gradinii), cred ca estimarea este destul de exacta.

Cu certitudine, un element absent acum dar foarte consumator de timp cind voi avea peste 70 ani, va fi rearanjarea oaselor dislocate in timpul somnului. Ca sa nu mai vorbim de cele 5 minute de recuperare psihica si aducere a batailor inimii in ritm normal, necesare dupa confruntarea la prima ora a diminetii cu imaginea marita a danturii rinjind din paharul cu apa de pe noptiera.

Trei ore pentru a te face gata dimineata pare mult, dar apoi presupun, la 70 si ceva de ani, aceasta va fi cea mai productiva si mult asteptata activitate a zilei. Si apoi, la 70 si ceva de ani, sunt sigura ca nu voi mai avea unde sa ma grabesc.

Coama leului

Zilele trecute m-am uitat la un program pe Animal Planet despre lei. Ei si ele, pui, obiceiuri, stil de viata. Pe masura ce minutele treceau, eram din ce in ce mai mirata la asemanarea dintre masculul leu si masculul uman. In primul rind, masculul leu isi afiseaza dominatia asupra grupului cu o nonsalanta izbitoare. Bazata pe ce? Pe imaginea de animal feroce a carui prezenta impiedica orice alt predator sa se apropie de familia sa. Sa fim seriosi.. daca masculul leu nu ar fi present, ar cuteza oare cineva sa sa apropie de leoaica si s-o scarpine sub barbie? Concluzie: perceptia comuna eronata asupra scopului general.

In al doilea rind, leoaica are grija de pui si vineaza antilope sau alte patrupede pentru intregul grup. Fara comentarii.

In al treilea rind, leul pare a fi un animal foarte activ pe plan sexual care se asteapta la satisfacerea nevoilor cind i se nazare, fiecare contact tinind nu mai mult de 10 secunde. Aici trebuie sa remarcam, asemanarea nu este cu totul identica, in perioada de fertilizare, leul are intre 20 si 40 de contacte pe zi.

Insa ceea ce mi s-a parut mie cel mai interesant a fost un studiu despre coama leului. Aparent, aceasta nu are nici o functie. Considerind clima in care traieste leul, este clar ca nu trebuie sa-i tina de cald. O posibila explicatie la care cercetartorii s-au gindit, a fost prestigiul oferit de o coama bogata. Pentru a demonstra acest lucru, cercetatorii au pus in savanna la distanta de vreo 50m unul de celalat, doi lei de plus in marime naturala. Unul cu o coama bogata si unul cu o coama jerpelita, incapabila sa fluture in briza Africana. Dupa care au stat si asteptat. Nu mult i-a trebuit unei leoaice sa remarce cele doua creaturi si sa se indrepte tacticos spre ele. Primul in calea ei a fost leul cu coama bogata. Interesta, l-a adulmecat pe toate partile, fara sa-l atinga. Dupa o perioada de, leoaica si-a indreptat atentia spre leul cu coama jerpelita. S-a apropiat de el, l-a adulmecat pret de citeva secunde, dupa care l-a abandonat introcindu-se la jucaria cu coama bogata pe care a adulmecat-o a doua tura, de data aceasta atingindu-i botul cu botul ei. Si cu asta basta, teorie dovedita. Ei si asta ma aduce la a patra asemanare dintre masculul leu si masculul uman si anume: mitul privind podoaba capilara.

Dintre toti barabatii pe care ii stiu in viata mea, 80% chelesc si dintre acestia, 95% sunt stresati pe acest motiv. Este oare din cauza faptului ca, asemanator leului, podoaba capilara masculina este un simbol al prestigiului? Daca imi permiteti, ca si repezentanta a sexului “slab” as dori sa critic aceasta perceptie. Nu ca nu ar fi importanta, sa fim seriosi, un barbat chel trebuie sa munceasca oarecum mai mult sa impresioneze o femeie, asta e cert. Insa inainte de a se stresa despre pierderea parului, as indrazni sa indic doar citeva puncte (si va asigur ca lista este inepuizanta), mult mai important de corectat cum ar fi:

1. Cresterea burtii la marimi grotesti.

2. Sforaitul infiorator dormind pe spate, caracanat, cu gura larg deschisa.

3. Lansarea in orice décor a vintului intern tip “fisiit” stiind ca nu pot fi invinovatiti din lipsa sunetului incriminator.

4. Scarpinarea la partile private sau aranjarea lenjeriei intime in public.

Asadar, pentru toti leii care napirlesc, daca va ajuta cu ceva in durerea voastra, din punctul de vedere al unei leoaice, chelitul nu e cea mai mare problema a voastra.

Prefata

Stiti momentele acelea in care te intrebi as minca ceva dar nu stiu ce? Pentru mine, in marea majoritate a cazurilor, acel ceva se dovedeste a fi slanina cu ceapa. Slanina cu ceapa este o mincare absolut spontana. Daca as sta sa cuget la continutul 100% grasime intr-o epoca inclinata spre o viata degresata, la nivelul de colesterol ridicat, la fata din oglinda plina de rimel scurs in procesul de curatare al cepei, la odorul emanat doua zile la rind, apoi nu cred ca m-as atinge de aceasta delicatesa.

Acest blog, precum consumul de slanina cu ceapa, este o colectie de ginduri spontane. Cu totii avem momente cind ne prindem contemplind cele mai simple detalii sau actiuni ale vietii de zi cu zi. Prin acest blog, imi exersez dreptul de a-mi exprima liber observatiile si a trage concluzii propri. Cei care va nimeriti sa cititi acest blog, comentariile voastre sunt binevenite.