Simbata seara in jurul orei 8pm, m-am gasit in casa unui amic de-al unui amic de-al meu, undeva in Melville, un cartier boem in sudul Johannesburgului, plin de artisti, liber profesionisti si ocazional, hippie taietori de frunze la ciini ce se saluta cu “pace” in timp ce-si paseaza o tigara cu marihuana si poarta tenisi colorati la orice ocazie sub pantaloni cu trei numere mai mari zdrentuiti de la glezne in jos.
Desi avertizata asupra frumusetii fizice a gazdei, nu am putut controla maxilarul inferior din libera cadere la vazul acestuia in persoana. 42ani, un tip inalt la vreo 1.90m, atletic, incredibil de atragator, cu parul lung lasat aparent sa creasca la voia soartei, fost innotator de performanta, a reprezentat Africa de Sud la Olimpiada din Barcelona (1992) ca si sportiv si Beijing (2008) ca si antrenor.
Interesata cum sunt de orice noua persoana cunoscuta (mai ales cind prezinta atitea calitati indisputabile) am inceput sa evaluez decorul cu un ochi admirativo-cercetator. Primul element decorativ, o poza a gazdei, o versiune mai tinara si ca atare si mai atragatoare, cu parul la fel de lung, usor suflat spre oceanul din fundal de o briza maritima ce batea din directia fotografului. Pe umerii lati cadea nonsalant un pulovar de plasa. Hmm.. ce frumos.. suspin eu in gind.
Continui explorarea. In bucatarie, o poza la fel de mare, de data aceasta protagonistul se afla pe niste stinci, un décor montan. Vintul din nou bate in directia ideala, un pic mai tare decit in poza precedenta, suflind aceleasi plete spre piscurile din fundal. Inima incepe sa mi se inmoaie, fie la mare fie la munte, baiatul chiar arata exceptional.
In livingroom, alte doua poze. La fel de mari ca primele doua, la fel de vintoase. Ceva incepe sa mi se para ciudat. Am senzatia ca fotograful nu este numai ocupat cu prinderea celei mai atragator-indiferente expresii pe fata pozatului, dar mai opereaza si o turbina mica ce produce curentul de aer ce din nou, flutura pletele in spate, spre neant, care acum vine tot sub forma de ocean/mare/lac/balta. Nu riu, pentru ca nu vad nici un pom.
Hmm.. imi zic. Faine poze dar parca totusi.. las exploratul balta si ma indrept spre dinning-room. Ma asez la masa si intorcind capul spre usa, sunt izbita de o poza uriasa mai mare de A3, suflata sepia pe pinza. Ramin un pic muta dupa care busesc in ris, spre nemultumirea gazdei care cu corpul semi-intors si miinile in sin, se uita glacial la mine din tablou, cu ochii mijiti si barbia usor ridicata, cu maniera serioasa a unui poet tulburat. Si a.. acelasi ventilator ii sufla din nou parul in spate.. de data asta nu e nimic in décor. Doar el. Amicul ce m-a adus acolo se uita cu disperare la mine sa incetez.
Ei bine, din acel moment s-a dus tot romantismul. Mi-au venit instantaneu in cap imagini ale unuia din fostii mei prieteni, ce se admira in oglinda din toate unghiurile, de cite ori avea ocazia si care a venit acasa o data cu un set de poze facute “profesional” din care una era A4, infatisindu-l in aceeasi pozitie, usor intors, miinile in sin, cu o expresie similara de indiferenta calculata, cu ochii mijiti si un suris ingaduitor. Tin minte, m-am uitat la acea poza cu groaza, speriata ca poate ii vine ideea sa o inrameze si pe linga insarcinarile de a gati, spala si calca rufe, va trebui si sa ingenunchez in fata ei din cind in cind, multumindu-i ca exista.
Ma uit spre amicul meu si in soapta ii spun ce cred. Zimbeste. “Stii” imi spune “Peter (gazda) este ferm covins ca toate lesbienele pe care le-a intilnit in viata lui, sunt inebunite sa se culce cu el”. Fara comentarii.
De atunci incerc sa gasesc echivalentul feminin al notiunii de “macho” si nu reusesc. Acest comportament este specific numai producatorilor de testosteron, ce au impresia ca sunt inzestrati cu cel mai mare si tare pachet masculin care in realitate este doar, in cel mai bun caz, mediu.
Am si eu un mesaj pentru toti barbatii macho.. serios, nu va mai obositi, pe noi femeile ne-au invata mamele ca un barbat trebuie sa fie doar un pic mai frumos ca dracul..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu