Sindromul Macho

Simbata seara in jurul orei 8pm, m-am gasit in casa unui amic de-al unui amic de-al meu, undeva in Melville, un cartier boem in sudul Johannesburgului, plin de artisti, liber profesionisti si ocazional, hippie taietori de frunze la ciini ce se saluta cu “pace” in timp ce-si paseaza o tigara cu marihuana si poarta tenisi colorati la orice ocazie sub pantaloni cu trei numere mai mari zdrentuiti de la glezne in jos.

Desi avertizata asupra frumusetii fizice a gazdei, nu am putut controla maxilarul inferior din libera cadere la vazul acestuia in persoana. 42ani, un tip inalt la vreo 1.90m, atletic, incredibil de atragator, cu parul lung lasat aparent sa creasca la voia soartei, fost innotator de performanta, a reprezentat Africa de Sud la Olimpiada din Barcelona (1992) ca si sportiv si Beijing (2008) ca si antrenor.

Interesata cum sunt de orice noua persoana cunoscuta (mai ales cind prezinta atitea calitati indisputabile) am inceput sa evaluez decorul cu un ochi admirativo-cercetator. Primul element decorativ, o poza a gazdei, o versiune mai tinara si ca atare si mai atragatoare, cu parul la fel de lung, usor suflat spre oceanul din fundal de o briza maritima ce batea din directia fotografului. Pe umerii lati cadea nonsalant un pulovar de plasa. Hmm.. ce frumos.. suspin eu in gind.

Continui explorarea. In bucatarie, o poza la fel de mare, de data aceasta protagonistul se afla pe niste stinci, un décor montan. Vintul din nou bate in directia ideala, un pic mai tare decit in poza precedenta, suflind aceleasi plete spre piscurile din fundal. Inima incepe sa mi se inmoaie, fie la mare fie la munte, baiatul chiar arata exceptional.

In livingroom, alte doua poze. La fel de mari ca primele doua, la fel de vintoase. Ceva incepe sa mi se para ciudat. Am senzatia ca fotograful nu este numai ocupat cu prinderea celei mai atragator-indiferente expresii pe fata pozatului, dar mai opereaza si o turbina mica ce produce curentul de aer ce din nou, flutura pletele in spate, spre neant, care acum vine tot sub forma de ocean/mare/lac/balta. Nu riu, pentru ca nu vad nici un pom.

Hmm.. imi zic. Faine poze dar parca totusi.. las exploratul balta si ma indrept spre dinning-room. Ma asez la masa si intorcind capul spre usa, sunt izbita de o poza uriasa mai mare de A3, suflata sepia pe pinza. Ramin un pic muta dupa care busesc in ris, spre nemultumirea gazdei care cu corpul semi-intors si miinile in sin, se uita glacial la mine din tablou, cu ochii mijiti si barbia usor ridicata, cu maniera serioasa a unui poet tulburat. Si a.. acelasi ventilator ii sufla din nou parul in spate.. de data asta nu e nimic in décor. Doar el. Amicul ce m-a adus acolo se uita cu disperare la mine sa incetez.

Ei bine, din acel moment s-a dus tot romantismul. Mi-au venit instantaneu in cap imagini ale unuia din fostii mei prieteni, ce se admira in oglinda din toate unghiurile, de cite ori avea ocazia si care a venit acasa o data cu un set de poze facute “profesional” din care una era A4, infatisindu-l in aceeasi pozitie, usor intors, miinile in sin, cu o expresie similara de indiferenta calculata, cu ochii mijiti si un suris ingaduitor. Tin minte, m-am uitat la acea poza cu groaza, speriata ca poate ii vine ideea sa o inrameze si pe linga insarcinarile de a gati, spala si calca rufe, va trebui si sa ingenunchez in fata ei din cind in cind, multumindu-i ca exista.

Ma uit spre amicul meu si in soapta ii spun ce cred. Zimbeste. “Stii” imi spune “Peter (gazda) este ferm covins ca toate lesbienele pe care le-a intilnit in viata lui, sunt inebunite sa se culce cu el”. Fara comentarii.

De atunci incerc sa gasesc echivalentul feminin al notiunii de “macho” si nu reusesc. Acest comportament este specific numai producatorilor de testosteron, ce au impresia ca sunt inzestrati cu cel mai mare si tare pachet masculin care in realitate este doar, in cel mai bun caz, mediu.

Am si eu un mesaj pentru toti barbatii macho.. serios, nu va mai obositi, pe noi femeile ne-au invata mamele ca un barbat trebuie sa fie doar un pic mai frumos ca dracul..

Johannesburg

Inaintea campionatului mondial de fotbal, mai toate agentiile de turism din Europa au indemnat suporterii la un comportament grijuliu in orasul gazda Johannesburg, unde se asteptau ca turistii sa fie jefuiti, batuti mar, ciopirtiti si/sau mincati.

Johannesburg este orasul in care un al 6-lea simt detector de situatii sau locuri dubioase se dezvolta rapid, conducind la un comportament tip James Bond de a evalua locul in care esti, pericolele ce se pot ivi si cea mai apropiata cale de iesire. Johannesburg este orasul in care politistii au voie sa apese pe tragaciul pistolului fara a pune intrebari preliminare. Este orasul in care esti invatat sa te opresti la semafor la o distanta oarecare de masina din fata, astfel incit sa ai loc de viraj, “just in case”. Johannesburg este orasul cu cartiere ce sunt versiunea reala a jocului Grand Theft Auto pentru indivizi ce nu-si pot permite un Playstation. Johannesburg este orasul in care marea majoritate a adolescentelor de rasa neagra isi incep viata sexuala cu un viol. Johannesburg este orasul ce gazduieste cel mai infioritor comert cu droguri din Africa traficat de lorzi nigerieni ce par a fi desupra legii. Este orasul in care populatia neagra este estimata intre 6 si 10 milioane. Adica legal cu acte sunt 6 milioane insa de hranit si gazduit, consiliul local a estimat ca au nevoie de resurse pentru vreo 10. Daca numarul nu este cert, ceea ce este sigur este faptul ca fie 6 sau 10, toti traiesc intr-o saracie lucie.

Johannesburg este orasul pe care am ajuns sa il iubesc.

Este orasul cosmopolit, unde avind de ales intre numeroase teatre, cinematografe sau pe scala mai intima, studiouri in care se organizeaza expozitii sau prezentari artistice in cerc restrins, este imposibil sa te plictisesti. Este orasul ce ofera sute de terase pe care musuroiesc musterii de toate culorile, ce se aduna la drum de seara pentru un sundowner (o bere sau un pahar de vin consumat in timp ce soarele rosu aprins se ascunde undeva dupa orizont).

Johannesburg este un oras verde, cea mai mare padure artificiala de pe continentul African. Este orasul cu 330 zile insorite pe an si 9 luni in care ai nevoie numai de slapii si maieurile din garderoba, al carui arhitecti au avut in gind un singur numitor comun: spatiul. Este orasul inconjurat pe o raza de 1 ora de condus de infinite optiuni de a-ti petrece o zi in aer liber.

Johannesburg este orasul in restaurantele caruia se serveste cea mai buna friptura de vita insingerata insotita de o bogata si exceptionala selectie de vinuri sud-africane.

Johannesburg este orasul cu cei mai prietenosi oameni posibili, ce venereaza soarele si aerul liber. La sfirsit de saptamina, firisoare de fum cu miros de carne pirjolita se inalta din gradinile caselor, terasele apartamentelor si spatiile verzi ale parcurilor. Braai-ul (gratarul) este un adevarat sport national. Nu exista weekend in care sa nu particip la un braai. Fie spontan sau programat.

Johannesburg este un oras al contrastelor, in care femei afircane cu partea dorsala bombat-dezvoltata, imbracate in uniforma de menajera sau infasurate in pinze vopsite in culori aprinse, merg agale pe trotuarele strazilor pe care gonesc ultimele modele de masini germane, carindu-si poverile in galeti sau boccele echilibrate pe crestetul capului.

Si peste toate astea, a mai venit si primavara cu pomi inmuguriti si strazi strajuite de Jacaranda, un copac enorm ce infloreste purpuriu.

Unul din weekendurile trecute, m-am gasit impreuna cu un amic in afara Johannesburgului, intr-un crater cu un diametru de aproape un km, lasat de un meteorit cu un diametru de 50m ce a lovit scoarta terestra acum 220,000 ani, in mijlocul caruia s-a format un lac cu apa sarata. Stateam amindoi prabusiti pe mal, in iarba uscata, cu fata la soare. In fundal se auzeau numai pasari si un grup de credinciosi crestini zionisti ce se rugau la D-zeu in Bantu, undeva in afara razei noastre vizuale. O toba batea ritmul psalmului recitat repetat, monoton, implorator.

In acel moment am simtit ca trecutul este irelevant si viitorul inexistent. Acum, in prezent, nu trebuie si nici nu as vrea sa fiu nicaieri altundeva. Pentru oaresce motiv, eu trebuie sa traiesc ceea ce se intimpla acum, aici, in Johannesburg.