Acum o ora si ceva, stateam pe canapea rapusa de catre mama zilelor plictisitoare, pe care mi-am petrecut-o confirmind unor prosti ca vietile desteptilor sunt foarte complicate.
Am conectat 3G-ul la Internet, verificat yahoo mail si bineinteles.. Facebook. Mesaje, alea, alea.. dupa care urmeaza un surf scurt pe la amicii care-mi vin in minte.
Acum trei ani cind am calcalt prima oara in Africa, in ultima tara vizitata, Tanzania, am locuit vreo 10 saptamini intr-un sat din zona Arusha/Moshi. Acolo am fost cazata intr-un compund bine pazit, in care erau doua case pline cu paturi etajate in dormitoare comune, impreuna cu o turma de copii cu virste cuprinse intre 18-22 ani. Vreo 40 la numar, in mare majoritate din UK, Irlanda, US, Australia si tarile scandinave. Cu unii dintre acestia am pastrat legatura destul de decent, adica 3-4 mesaje pe an. In iarna lui 2008, 20 dintre ei au venit la Dublin pentru o reuniune, organizatoare Roxy, a iesit super-fain. In Iunie 2009 s-a tinut reuniunea nr.2, la Copenhaga, de unde e o fata din grup. Am fost cu totul 9. Ei si in timpul acestei a doua reuniuni, am aflat ca norvegianca Ragnhild, 21 ani, termina anul nu stiu cit la facultate si merge in vacanta in Africa dar parca ar mai merge si altundeva, daneza Mette, 21 ani urma sa faca un stagiu de vara la un hostel din Kampala/Uganda, eu am vrut sa iau 2 luni pauza intre Irlanda si Africa de Sud. Asa ca imediat am stabilit: pe 1 August (o luna jumate mai tirziu), Ragnhild si cu mine zburam la Bangkok, dupa sase saptamini zburam de la Bangkok la Nairobi, de unde Ragnhild zboara in Tanzania la Moshi iar eu zbor la Entebbe/Uganda unde ma asteapta Mette cu care urma sa calatoresc prin Uganda vreo doua saptamini inainte de a zbura in zona de razboi (ca atunci asa stiam eu ca e pe aici), la Johannesburg.
Ajunsa la hostel, Mette mi-a comandat urgent o bere si m-a prezentat amicilor din hostel, cu exceptia unuia, toti nu mai vechi de doua saptamini. Exceptia, Brett, un austrlalian la 42 ani, inalt si slab, destul de tacut si observator, cu o claie de par crescuta eratic ce se impreuna in partea de jos a capului cu o barba in care sunt convinsa ca misuna ceva. Australianul venise in Africa in cautarea bunastarii confirmata de secole de colonialism. Miner de profesie, stiind ca sudul Africii este de acum inaccesibil, a trebuit sa caute o tara nu prea des calcata de predatorii vestici, sau cel putin nu in ultimii 30 ani, ce are un sistem super-corupt si unde in general mediul ostil a lasat multe hectare de pamint neexplorate. Ajuns in Congo, a gasit un contact, care a gasit un contact, … , care stia pe cineva sus de tot in Guvern si care i-a garantat o afacere, 70% Brett, 30% ea (doar ca a dat un telefon). Cu o mare conditie, afacerea trebuie deschisa pe numele ei ca altfel nu se poate, banii investiti imediat etc. Si omul stiind ca nu are de ales si crezind ca doamna e desteapta si mai bine cistiga 30% din ce munceste numai el, devenind bogata pe termen lung, decit sa-i fure acum economiile de altfel modeste in comparatie, a zis ok, hai sa risc. Ceea ce a uitat Brett este faptul ca in Africa, orice suma ce la noi s-ar clasifica “economii” acolo este de ajuns pentru o viata intreaga. Ei bine, s-a dovedit ca doamna nu a avut tendinte foarte hapsine si s-a multumit cu “putin”. A doua zi Brett a fost arestat, aruncat intr-o inchisoare ingrozitoare, unde a stat vreo citeva saptamini in pura teroare, dupa care a primit o vizita de la doamna, ce i-a spus, daca vrei sa iesi de aici, semnezi un document cum ca toti banii sunt ai mei si tu dispari din tara in 24 ore, fara a incerca vreodata sa te intorci. Si uite asa, 2 ani mai tirziu de cind a ajuns in Africa, Brett sta in fiecare seara la masa cu citiva din sutele de turisti ce se perinda pe la hostelul din Kampala, doarme intr-un cort petecit si face economie la lame de ras, continuindu-si insa visul de a fora intr-o vagauna adinca plina cu aur si incercind sa convinga autoritatile ca el este persoana potrivita pentru a cauta acea vagauna, in schimbul unei felii considerabile din prajitura. Fara success.
Fiind cea mai apropiata persoana de virsta mea (caci din nou, toti calatorii aveau intre 19-22 ani, toti studenti fie in vacanta, fie intr-un proiect tip “salvam lumea”) am stat de vorba cu el mai mult decit oricine, timp in care am aflat povestea de mai sus plus incredibil de multe alte aventuri, toate etalate intr-o nota haioasa si optimista, fara nici un pic de amaraciune.
Deci acum o ora, stateam pe canapea navigind pe Facebook, mi-a venit in gind Mette si am zis, ia sa vad ce mai face. Am dat clic pe profilul ei, apoi pe “Photos” si mi-a sarit imediat in fata poza de mai sus. Poza s-a marit pe ecran dupa un alt clic nostalgic apasat pe nasul lui Brett. Mai jos de poza comentarii.. am citit si dupa citeva secunde de totala consternare am busit in cel mai sonor ris ultima vreme.
Primul comentariu (si singurul in Engleza din pacate) de la unul din amicii de joaca ai lui Mette: “Are these your parents? They look nice..”
